Decizie „Actualizarea Planului Urbanistic General ” - propus a fi amplasat în comuna Dumbrăveni, judeţul Vrancea, titular de plan UAT COMUNA DUMBRĂVENI cu sediul în com. Dumbrăveni - titular - U.A.T. COMUNA DUMBRAVENI
DECIZIE
Nr. 3806 / 23.04.2024
Ca urmare a notificării depuse de UAT COMUNA DUMBRĂVENI, titularul proiectului: ,, Actualizarea Planului Urbanistic General ”, propus a fi amplasat în com. Dumbrăveni, judeţul Vrancea, înregistrata la A.P.M.Vrancea cu nr. 3806/20.03.2024, în baza H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea și funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului și a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia și a H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, APM Vrancea comunică:
„Actualizarea Planului Urbanistic General ” - propus a fi amplasat în comuna Dumbrăveni, judeţul Vrancea, titular de plan UAT COMUNA DUMBRĂVENI cu sediul în com. Dumbrăveni; necesita evaluare de mediu cu obligativitatea efectuării Raportului de Mediu .
Motivele care au stat la baza deciziei sunt următoarele :
- planul se încadrează in categoria planurilor ce se supun evaluării de mediu conform H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri si programe - capitolul II, art.5, alin.3. lit.c;
- planul stabileşte cadrul pentru emiterea viitoarelor acorduri de mediu pentru proiecte care se încadrează in Anexa 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;
- perimetrul în care este situat planul PUG-ului propus nu este suprapus niciunei categorii de arii protejate:
Informarea și participarea publicului:
Anunţurile privind depunerea solicitării au apărut în ziarul Monitorul de Vrancea în data de 20 si 25 martie 2024 . Până la data luării deciziei nu au fost înregistrate opinii/observaţii din partea publicului.
În conformitate cu prevederile art.12, alin.(2) din H.G. nr. 1076/2004 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, publicul poate formula comentarii privind decizia etapei de încadrare, pe care le trimite în scris la A.P.M. Vrancea, în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunţului.
Menţiuni despre procedura de contestare administrativă și contencios administrativ :
Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.