Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din 11.03.2024

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de COMUNA RECI prin primar cu sediul în comuna Reci, nr. 268, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 9184/08.11.2023,

în baza Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 15.02.2024 că proiectul EXTINDEREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU APĂ POTABILĂ ȘI CANALIZARE MENAJERĂ, RETEHNOLOGIZAREA SISTEMULUI DE TRATARE ȘI ÎNMAGAZINAREA APEI POTABILE ÎN SATUL RECI, COMUNA RECI, JUDEȚUL COVASNA” propus a fi amplasat în comuna Reci, satul Reci, sau identificat prin Plan de încadrare în zonă, extras CF nr. 35429, 30518, 32767, 30534, 32188, 30650, 29416, 34409, 35650, 35450, 30443, județul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

    Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul propus intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, la punctul

13 litera a);

  1. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat la sediu și pe pagina proprie de internet în data de 20.12.2023; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Covasnamedia.ro din data de 06.12.2023; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 11.03.2024, anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în ........... din data de ...2024), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  2. Proces-verbal ședință CAT nr. 5/15.02.2024;
  3. Avizul de gospodărire a apelor nr. 79/21.11.2023 emis de SGA Covasna;
  4. Avizul de Direcția Regională dr Drumuri și Poduri Brașov nr 20/985/19.12.2023;
  5. Punctul de vedere nr 233/CJCV/08.02.2024 emis de Garda Națională de Mediu  Comisariatul Județean Covasna;
  6. Avizul de la Direcția Județeană pentru Cultură Covasna nr 122/Z/05.10.2023
  7. Completările la documentație înregistrate la APM Covasna cu nr. 793/29.01.2024;
  8. Lista de control EIA întocmit conform Ordinului M.M.A.P. nr. 269 din 20 februarie 2020;
  9. Dovada achitării tarifelor de derulare a procedurii OP 500 lei nr 1461 din data de 05.12.2023;
  10. prin aplicarea criteriilor din Anexa II A și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Obiectivul lucrărilor este extinderea sistemului de alimentare cu apă și sistemului de canalizare menajeră în satul Reci, amplasamentul lucrărilor este în întregime în intravilanul, respectiv extravilanul localității, pe domeniul public al comunei.

A)Sistemul de alimentare cu apă,

-Retehnologizarea stației de tratare

Se va realiza următoarele intervenții la stația de tratare:

  • Schimbarea instalațiilor de tratare
  • Schimbarea instalațiilor de pompare, astfel încât să asigură pompare debitului necesar în cadrul extinderi de 10.5 l/s
  • Schimbare totală automatizării la sistem SCADA

Captarea de apă este asigurată din 2 puțuri forate de medie adâncime aflate pe malul drept al Râului Negru.

Conform referatul tehnic nr. 543/02.05.2006 debitele optime sunt următoare:

  • Puțul forat 10H Qo = 8,99 l/s
  • Puțul forat 12H Qo = 9,75 l/s

Total = 18,74 l/s. Necesarul de apă este 10.50 l/s.

Stația de tratare constă din trei containere, un pavilion de exploatare cu birou și grup sanitar. Pentru asigurarea apei potabile între parametrii corespunzători se va face intervenții la stația de tartare prin schimbarea instalațiilor interioare. Se va schimba pompele aferente stației de pompare din cadrul stației de tratare astfel încât să asigură transportarea debitului necesar de 10.5 l/s.

- Rețeaua de aducțiune

Conducta de aducțiune nr. 1 se realizează din conducte PEID, PE100, PN10, având diametrul conductei De 125 mm, L=1532 m, care alimentează rezervorul de înmagazinare nou proiectat V=600 mc.

Conducta de aducțiune nr. 2 se realizează din conducte PEID, PE100, PN10, având diametrul conductei De 63 mm, L=238 m, care alimentează rezervorul de înmagazinare nou proiectat V=100 mc.

Date caracteristice rețeaua de aducțiune proiectată:

  • Conducta PEID DN63, PN10                                  238 m
  • Conducta PEID DN125, PN10                               1532 m
  • Vana de secționare cu tija de manevră, subterana                1 buc
  • Cămin de golire                                                            2 buc
  • Cămin de vana și golie                                                    1 buc
  • Instalația de aerare, dezaerare                                        3 buc

- Gospodăria de apă

Prin prezentul proiect se va amenaja gospodăria de apă existent, eliminând rezervorul subteran din fibră sticlă cu amplasarea rezervorului nou de 600 mc suprateran metalic circular, denumit în continuare Gospodăria de apă Reci. Totodată se va realiza gospodăria de apă în zona lacului cu amplasarea rezervorului nou de 100 mc și stația de pompare a ridicării de presiuni, denumit în continuare Gospodăria de apă zona Lac.

-Gospodăria de apă Reci

Pentru alimentare cu apă potabilă localitățiilor Reci și Bita s-a dimensionat un rezervor metalic circular, având volum util de V = 600 mc.

-Gospodăria de apă zona Lac

Pentru alimentare cu apă potabilă zona lacului s-a dimensionat un rezervor metalic circular, având volum util de V = 100 mc și este alimentat din reţeaua de distribuție prin intermediul unui cămin de racord, transportând apa potabilă prin conducta de aducțiune de tub PEID PE100 PN10 DN 63 mm, L = 238 m.

În cadrul gospodăririi de apă zona lac se va monta o staţie de pompare de ridicare a presiunii containerizat.

Denumire

Q pompat

L cond. ref.

DN cond. ref.

H pompare

SPAP2

3,5 l/s

5 m

110 mm

50 mCA

 

 

- Rețeaua de distribuție

Conductele de distribuție propuse pentru extindere se executată din tub PE 100, PN 10, DN 63, 110 și 160 mm, SDR 17, pozat sub adâncimea de îngheț, adâncimea minimă de -1,10m de la nivelul terenului, pe pat de nisip de 10 cm grosime, lățimea tranșeei 0,70m.

Lățimea maximă de teren afectat temporar este de 4,0 m2/ml, lucrările se vor realiza pe domeniul public a comunei.

Date caracteristice rețeaua de distribuție proiectată:

  • Conducta PEID DN160, PN10                     1810 m
  • Conducta PEID DN110, PN10                     2503 m
  • Conducta PEID DN63, PN10                       478 m
  • Cămin de vane                                       4 buc
  • Cămin de golire                                              10 buc
  • Cămin de vane și golire                                    2 buc
  • Cămin de vane și aerisire                                  1 buc
  • Instalaţia de aerare, dezaerare                          14 buc
  • Vana de secționare cu tija de manecra, subterana  3 buc
  • Hidrant de incendiu                                8 buc
  • Branşamente                                          105 buc
  • Conducta branşamente 32 mm si 50 mm              630 m
  • Subtraversare drum national DN13E            1 buc

Subtraversare drum național SBDN1 – DN 13E  -  KM 41+629 m  - prin foraj orizontal cu conducta PEID, Dn 110 mm, PN 10 Tub de protectie OL 245x8 mm, L= 10 m

Reabilitare Subtraversare existenta

  • Subtraversare Raul Negru                                  1 buc
  • Subtraversare dig de apărare                    2 buc

Subtraversare Raul Negru SR1 - cod cadastral VIII-1.045.00.00.00.00 Conducta de distribuție PEID PE100 SDR17 PN10 DN110 mm prin foraj dirijat Tub de protecție PEID Dn160 mm L=31 m

Subtraversare dig de apărare SD1 Conducta de distribuție PEID PE100 SDR17 PN10 DN110 mm prin foraj orizontal Tub de protecție OL 245x8 mm L=27 m

Subtraversare dig de apărare SD2 Conducta de distribuție PEID PE100 SDR17 PN10 DN110 mm prin foraj orizontal Tub de protecție OL 245x8 mm L=24 m

- Branșamente

Prezentul proiect cuprinde branşamentele noi la consumatori, pentru gospodăriile actuale ale localnicilor până la limita de proprietate ale acestora (montate în întregime pe domeniul public al comunei). Branşamentul de apă pentru consumatori cuprind racordul la conducta de distribuţie prin elementul de racodare tip şa, o conductă de PE 100, Dn 32 în lungime medie de 6 m/bramşament, până la limita de proprietate pe domeniul public.

Căminul de branşare, echipat cu contor volumetric şi instalaţiile aferente, vor fi acoperite de un capac din material compozit cu protecţie antiefracţie.

Branșamente noi la gospodării                            105 buc

B). Sistem de canalizare menajeră

- Rețeaua de canalizare menajeră

Conductele de apă urmăresc trama stradală cu respectarea distanțelor minime față de obiectele existente, conform legislației în vigoare.

Extinderea rețeaua de canalizare menajeră se propune a se realiza din conducte din PVC - KG SN4 pentru canalizare, având diametre de 200…250 mm, pozate îngropat.

Conductă totală rețea de canalizare                                       3055 m

din care:

Lungimea totală conducta PVC                                                        2699 m

Conductă PVC SN4 DN250                                            1420 m

Conductă PVC SN4 DN200                                            1279 m

Conductă PEID PE100 SDR17 PN10 DN63                                     356 m

Cămin decantor tip beton DN1000                                     2 buc

Cămin de inspecție vizitabil, tip beton DN1000                            81 buc

Stații de pompare                                                          2 buc

Racorduri de canalizare menajeră                                          116 buc

Conductă racord PVC SN4 DN160                                               696 m

- Stații de pompare ape uzate

Stațiile de pompare prefabricate pentru montaj subteran, complet utilate, în construcție monobloc din PEHD, cu peretele în construcție dublă de tip “fagure” în 3 straturi exterior – fagure – interior, compatibilă pentru instalări în soluri cu pânza freatică aproape de suprafață și care în cazul deteriorării unuia dintre pereți să rămână în continuare complet etanș evitându-se infestarea apei din pânza freatică sau apariția infiltrațiilor.

Pentru fiecare stație de pompare ape uzate menajere se va prevede tocător de resturi, acesta se va monta de preferință în stația de pompare, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci se va monta într-un cămin separat, în căminul decantor. Tocătoarele de reziduuri vor fi prevăzute cu tablouri de forță și automatizări, cu transmisie de date cu raportarea erorilor de funcționare prin GSM, integrare în sistem SCADA.

Stații de pompare propus pentru schimbare: SP2, SP8, SP14

Stații de pompare nou proiectate: SPAU15, SPAU16

Se va realiza intervenții la SP1, asigurând etanșeitatea și funcționalitatea corespunzătoară.

Se recomandă montarea vanelor, clapetelor de reținere în cămine, conform prevederilor normativului NP133-2013, cu modificările ulterioare

Stații de pompare ape uzate propuse pentru schimbare:

Stația de pompare SP2

  • Diametru interior bazin                 1,50 m
  • H interior bazin propus                  3,00 m
  • Q maxim pompat propus                1,80 l/s
  • Diametru exterior tub refulare        63 mm
  • H pompare                        30,00 m
  • Nr. pompa                         1A+1R

Stația de pompare SP8

  • Diametru interior bazin                 1,50 m
  • H interior bazin propus                  3,50 m
  • Q maxim pompat propus                5,00 l/s
  • Diametru exterior tub refulare        110 mm
  • H pompare                        20,00 m
  • Nr. pompa                         1A+1R

Stația de pompare SP14

  • Diametru interior bazin                 2,00 m
  • H interior bazin propus                  4,00 m
  • Q maxim pompat propus                6,00 l/s
  • Diametru exterior tub refulare        110 mm
  • H pompare                        20,00 m
  • Nr. pompa                         1A+1R

Stații de pompare ape uzate nou proiectate în cadrul extinderii rețelei de canalizare:

Stația de pompare SPAU15

  • Diametru interior bazin                 1,50 m
  • H interior bazin propus                  3,00 m
  • Q maxim pompat propus                1,80 l/s
  • Diametru exterior tub refulare        63 mm
  • H pompare                        20,00 m
  • Nr. pompa                         1A+1R

Stația de pompare SPAU16

  • Diametru interior bazin                 1,50 m
  • H interior bazin propus                  3,00 m
  • Q maxim pompat propus                1,80 l/s
  • Diametru exterior tub refulare        63 mm
  • H pompare                        25,00 m
  • Nr. pompa                         1A+1R

- Racorduri

Racorduri: 116 buc, la gospodăriri, defalcate astfel:

Căminele de racord se propun a fi din material plastic, cu telescop, având D315 mm si H=1500 mm și vor fi prevăzute cu capac și rama, după caz carosabile daca acestea vor fi amplasate pe zone unde au acces autoturisme. Conducta pentru racorduri la gospodării, se propune a se realiza din PVC KG SN4, în lungime medie de 6,0 m.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: Modernizare străzi în satul Reci si Bita

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: în faza de execuție a se vor folosi ca și materiale de construcție agregate minerale (balast, nisip, piatră spartă, etc.).

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: Gospodărirea deşeurilor se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

Pentru gestionarea corespunzătoare a tuturor categoriilor de deşeuri generate, operatorul economic care va face lucrările de construire, reconstrucţie ecologică şi probe de presiune, are următoarele obligaţii:

- Să respecte prevederile legale privind colectarea selectivă, valorificarea/eliminarea deşeurilor, cu scopul evitării daunelor aduse mediului, biodiversităţii şi oamenilor;

- Să ţină evidenţa tuturor categoriilor de deşeuri generate, colectate, transportate, depozitate temporar, valorificate şi eliminate (conform modelului prevăzut în Anexa nr. 1 la HG nr. 856/2002, cu completările ulterioare;

- Pe durata transportului, deşeurile vor fi însoţite de documente din care să rezulte: deţinătorul, destinatarul, tipurile de deşeuri, locul de încărcare, locul de destinaţie, cantitatea, un exemplar al acestor documente va fi transmis beneficiarului proiectului;

- Să instruiască angajaţii care vor fi implicaţi în implementarea proiectului cu scopul gestionării în mod corespunzător a tuturor categoriilor de deşeuri generate.

Deşeuri tehnologice:

- 17 04 05 - Deşeuri metalice ≈ 0,25 tone;

- 17 02 03 Deșeuri din polietilenă de înaltă densitate (HDPE) ≈ 0,20 tone;

- 17 05 04 - Deşeu inert (rezultat din săparea şanţului pentru pozarea conductei și din forarea tunelurilor pentru subtraversări) ≈ 16.380 mc.

Deşeuri menajere – 20 03 01:

Rezultă de la personalul implicat în lucrările de construcţie şi reconstrucţie ecologică, cantitatea rezultată fiind ≈ 550 mc.

Deşeuri de ambalaje valorificabile:

- 15 01 01 - Deşeuri de carton, de la ambalajele unor componentelor utilizate ≈ 0,12 tone;

- 15 01 02 - Polietilen tereftalat (PET) ≈ 100 kg;

- 15 01 02 - Policlorură de vinil (folie PVC ) ≈ 0,08 tone.

Deşeuri de ambalaje periculoase

Reutilizabile

- 5 01 10 - Ambalaje de la diluanţi, grunduri, vopsele şi benzină extracţie – recipiente metalice sau din material plastic ≈ 12 bucăţi.

Predate pentru eliminare

- 15 01 10* - Ambalaje (recipiente metalice) de la unsori ≈ 0,05 tone.

Etapa de funcţionare

Deşeurile generate, ca urmare a lucrărilor de mentenanţă, sunt în principal de origine plastica, PEHD.

Cantitatea şi tipurile de deşeuri generate depind de natura lucrărilor de mentenanţă efectuate.

      Deşeurile menajere vor fi colectate în saci din material plastic şi transferate zilnic în recipientele destinate acestui tip de deşeu, amplasate în incinta organizării de şantier pe suprafeţe impermeabilizate şi fără scurgere în mediu. Preluarea deşeurilor menajere din incinta organizării de şantier se va face în baza unui contrat încheiat cu un operator economic autorizat d.p.d.v. al protecţiei mediului să preia acest tip de deşeu.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

Specificul lucrarilor prevazute nu implica masuri de protecţie împotriva zgomotului, vibraţiilor şi radiaţiilor. Nu vor fi depasite limite de zgomot impuse de legislatia in vigoare. - lucrarile trebuiesc executate astfel incat zgomotul perceput de utilizatori sau persoanele aflate in apropiere sa fie mentinut la un nivel care sa nu afecteze sanatatea acestora si sa le permita sa doarma, sa se odihneasca si sa lucreze in conditii satisfacatoare.

- limitarea traseelor ce strabat zonele locuite de catre utilajele apartinand santierului si, mai ales, de catre autobasculantele ce deservesc santierul, care au mase mari si emisii sonore importante.

Sursele de radiații

Nu se utilizează materiale sau instalaţii cu potenţial radioactiv sau alte surse de radiaţii pe perioada execuţiei sau în timpul exploatării obiectivelor investiţiei.

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice: - risc de poluări accidentale a solului cu hidrocarburi de utilajele și mijloacele de transport folosite la execuție; ; - risc de poluare a apelor de suprafață în cazul unor neetanșeități a rețelei de canalizare sau defectării stației de pompare ape uzate;

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - nu este cazul;

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: conform Certificatului de urbanism nr 427 din 25. 07. 2023 folosința actuală a imobilelor este drumuri,terenuri arabile și curți construcții ;

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia:

- nu este cazul;

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor:

Subtraversare Raul Negru SR1 - cod cadastral VIII-1.045.00.00.00.00 Conducta de distribuție PEID PE100 SDR17 PN10 DN110 mm prin foraj dirijat Tub de protecție PEID Dn160 mm L=31 m

Subtraversare dig de apărare SD1 Conducta de distribuție PEID PE100 SDR17 PN10 DN110 mm prin foraj orizontal Tub de protecție OL 245x8 mm L=27 m

Subtraversare dig de apărare SD2 Conducta de distribuție PEID PE100 SDR17 PN10 DN110 mm prin foraj orizontal Tub de protecție OL 245x8 mm L=24 m

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional; amplasamentul se suprapune parțial peste situl  Natura 2000 ROSAC0111(ROSCI0111) Mestecănișul de la Reci.

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: nu este cazul;

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: lucrările se vor realiza în intravilan și în extravilan.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: conform Avizului nr 122/Z/05.10.2023 al DJC Covasna, amplasamentul proiectului este în Sit Arheologic și Zona de protecție sit arheologic ”Valul de pământ Homárka”, Cod RAN 64782,19

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): lungimea totală a extinderii este de 3055 metri.

  b) natura impactului: zgomote și vibrații, emisii în aer generate în perioada de execuție;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale cu hidrocarburi în timpul execuției;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact  reversibil;

   g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: extinderea sistemului de alimentare cu apă;

  (h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și mijloacelor de transport – în perioada de execuție.

 

II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele: - proiectul propus  intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, se suprapune parțial cu ariile naturale protejate ROSAC0111 (ROSCI0111) Mestecănișul de la Reci și Rezervația naturală RONPA0389 Mestecănișul de la Reci  și Bălțile de la Ozun- Sântionlunca;

- Memoriul de prezentare redactat conform Legii nr 292/2018, anexa nr 5.E la procedură, completând punctul XIII cu aspectele prevăzute în anexa nr.3A din ordinul 1682/2023 înregistrat la APM Covasna nr 793/29.01.2024

În urma corelării prevederilor activității cu cele ale Planului de management al sitului Natura 2000 ROSCAC111 ANANP a emis avizul favorabil nr. 8/ST CV/08.03.2024 cu următorele condiții:

-Se vor respecta măsurile din regulamentul și planul de management al ariei naturale protejate Naturale 2000 ROSAC0111(ROSCI0111) Mestecănișul de la Reci, și al rezervației naturale VII.9 Mestecănișul Reci- Bălțile de la Ozun- Sântionlunca, aprobat  prin OM 998/2016;

-Se vor respecta Obiectivele de conservare specifice sitului ROSAC0111(ROSCI0111) Mestecănișul de la Reci, aprobat prin decizia 24/20.01.2022 de către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate;

- În ROSAC0111(ROSCI0111) Mestecănișul de la Reci sunt interzise: activitățile care pot să genereze poluarea sau deterioarea habitatelor speciilor de interes comunitar, precum și perturbări ale speciilor de mamifere, nevertebrate și pești, pentru care a fost desemnată aria naturală protejată, atunci când aceste activități au un efect semnificativ, având în vedere obiectivele de protecție și conservare a speciilor;

-Pentru speciile de mamifere, nevertebrate și pești de interes comunitar de pe baza ariei protejate sunt interzise: recoltarea, capturarea, distrugerea, uciderea sau vătămarea și orice alte forme legate de acestea ale exemplarelor, aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;

-Se va aplica un management corespunzător a gestiunii deșeurilor rezultate din construcții, astfel încât acestea să nu fie depozitate necontrolat, realizând-se numai pe suprafețe/spații special amenajate, iar transportul și valorificarea lor se va realiza cu entități autorizate;

-Pentru eliminarea potențialelor poluări accidentale nu se va amenaja depozit de combustibil în șantier, respectiv în aria naturală protejată;

-Se vor respecta toate măsurile necesare menținerii stării de conservare favorabilă a speciilor pentru care a fost declarată aria naturală protejată ROSAC0111 (ROSCI0111) Mestecănișul de la Reci și Rezervația Naturală VII.9 Mestecănișul reci-Băltile de la Ozun-Sântionlunca;

-Se vor lua măsuri de evitare, reduceri sau ameliorare a impactului asupra mediului;

-Se vor lua măsuri ca apele uzate deversate în Râul Negru să nu aibă efect negativ asupra habitatelor și speciilor din ariile naturale protejate sus menționate, prin încadrarea la limitele maxime admisibile de încărcare cu poluanți a apelor uzate la evacuarea în receptorii naturali;

-La terminarea lucrărilor terenurile afectate de lucrare se vor aduce la starea lor inițială.

 

III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele: - proiectul propus intră sub incidenţa prevederilor art. 48 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

-În urma analizei documentației, SGA Covasna a emis Avizul de gospodărire a apelor nr. 122/Z/05.10.2023, cu următoarele condiții:

-Revenire pentru avizare la DJC Covasna la faza următoare de proiectare;

-Pentru tronsoanele care affectează situl arheologic conform planșei 1.4/01 se va efectua cercetare arheologică preventivă;

-Pentru tronsoanele care affectează zona de protecție a sitului arheologic conform planșei 1.2/04 respectiv 1.4/01, lucrările de intervenție în sol  vor fi efectuate cu supraveghere arheologică;

-În cazul descoperirii unor vestigii arheologice, beneficiarul trebuie să sisteze orice activitate și să informeze DJC Covasna în conformitate cu Alin(4), Art. (4), Cap.II din OG 43/2000 republicată

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, a OUG 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor aprobată cu completări și modificări prin Legea nr. 17/2023;
  2. Conform Avizului nr. 122/Z/05.10.2023 emis de Direcția Județeană pentru Cultură Covasna se acordă cu condiții:

- Pentru tronsoanele care affectează situl arheologic conform planței 1.4/01 se va

           efectua cercetare arheologică preventivă

-Pentru tronsoanele care affectează zona de protecție sitului arheologic conform

           planșei 1.2/04 respectiv 1.4/01, lucrările de intervenție în sol vor fi efectuate cu           

           supraveghere arheologică.

                   -În cazul descoperirii unor vestigii arheologice, beneficiarul trebuie să sisteze orice      

           activitate și să informeze DJC Covasna în conformitate cu Alin (4), Art. (4), Cap. II din OG    

           43/2000 republicată

  1. În timpul executării lucrărilor se vor lua toate masurile necesare pentru evitarea poluarii accidentale a solului cu hidrocarburi de la utilajele și mijloacele de transport folosite;
  2. Se vor lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele), se va înştiinţa ITM Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  4. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  6. Programul zilnic in care se vor desfasura lucrarile propuse, trebuie să ţină cont de orele de linişte legale.
  7. Deşeurile se colectează separat şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor, substanţelor poluante de orice fel.
  8. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  9. Obţinerea tuturor avizelor precizate în Certificatul de urbanism nr. 427/25.07.2023 emis de Consiliul Județean Covasna, şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  10. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  11. Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.
  12. Înainte de punerea în funcţiune a obiectivului, operatorul sistemului de canalizare are obligaţia de a solicita după caz autorizație de mediu sau revizuirea  celei existente, conform prevederilor Ordinului M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR   EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

  

 

 

Şef Serviciu, AAA,                                                                        Responsabil Comp. CFM,

         Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                             Ing. Ghican Oana-Elena

 

 

                            Întocmit, Cons. AAA, Ing. Olah Badi Melinda