APM Mehedinti

Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCEF) în raportul "Viitorul nostru comun", cunoscut şi sub numele de "Raportul Brundtland":

"Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi".

Un rol determinant în domeniul protecţiei mediului şi al dezvoltării durabile l-au avut următoarele evenimente:

• Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul Înconjurător, Stockholm, 5-16 iunie 1972;
• Conferinţa Mondială a ONU pentru Mediu şi Dezvoltare, Rio de Janeiro, 3-14 iunie 1992;
• Summit-ul Mondial pentru Dezvoltare Durabilă, Johannesburg, 26 august-4 septembrie 2002.

Conferinţa Naţiunilor Unite privind mediul înconjurător de la Stockholm, s-a desfăşurat sub lozinca „Un singur Pământ”, ziua de 5 iunie fiind proclamată Ziua Mondială a Mediului.

Documentul principal al acestei conferinţe a fost Declaraţia finală asupra mediului, în care s-a evidenţiat legătura indisolubilă dintre calitatea vieţii şi calitatea mediului.

Declaraţia de la Stockholm, adoptată în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu, a proclamat datoria fiecărui om de a proteja şi ameliora mediul înconjurător:

“Resursele naturale ale globului, inclusiv aerul, apa, pământul, flora şi fauna şi, în mod deosebit eşantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale trebuie protejate în interesul generaţiilor prezente şi viitoare printr-o planificare sau o gestionare atentă, după nevoi”.

In 1986, Naţiunile Unite înfiinţează Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare, având ca scop studierea dinamicii deteriorării mediului şi oferirea de soluţii pentru viabilitatea pe termen lung a societăţii umane.

Documentul care a vizat dreptul omului la un mediu sănătos a fost Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare - „Viitorul nostru comun”, cunoscut şi sub numele de „Raportul Brundtland”.

Raportul Brundtland a subliniat două aspecte majore:

• dezvoltarea nu inseamna doar profituri mai mari si standarde mai inalte de trai pentru un mic procent din populatie, ci creşterea nivelului de trai al tuturor;
• dezvoltarea nu ar trebui să determine degradarea sau folosirea fără măsură a resurselor naturale şi nici poluarea mediului ambiant.

Termenul de dezvoltare durabilă a început să devină foarte cunoscut după Conferinţa privind Mediul şi Dezvoltarea, organizată de Naţiunile Unite la Rio de Janeiro, cunoscută sub numele de “Summit-ul Pământului”.

La acest summit, au fost dezbătute din nou problemele privind mediul şi dezvoltarea, scopul declarat fiind stabilirea unei noi strategii a dezvoltării economice, industriale şi sociale în lume, cuprinsă sub numele de dezvoltare durabilă, "sustainable development". Naţiunile prezente au fost de acord asupra realizării unor instrumente legale extrem de importante: Declaraţia de la Rio asupra Mediului şi Dezvoltării, Agenda 21(planul de susţinere a dezvoltării durabile), Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, Convenţia asupra diversităţii biologice, Declaraţia de principii asupra gestionării pădurilor şi Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării în ţările grav afectate de secetă şi/sau de deşertificare.

Declaraţia de la Rio:

"Oamenii au dreptul la o viaţă sănătoasă şi productivă în armonie cu natura; naţiunile au dreptul suveran de a exploata resursele proprii, fără însă a cauza distrugeri ale mediului în afara graniţelor proprii."

La 10 ani de la adoptarea Agendei 21, în 2002 are loc Summitul mondial pentru dezvoltare durabilă, Johannesburg, în care s-a analizat progresul făcut spre dezvoltarea durabilă şi s-a reafirmat angajamentul ţărilor participante.

Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv al Uniunii Europene, începând cu 1997, când a fost inclus în Tratatul de la Maastricht, iar în 2001, la Summit-ul de la Goetheborg a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene.

În iunie 2006 a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru o Uniune Europeană extinsă, care se doreşte a fi un catalizator pentru cei ce elaborează politici publice şi opinia publică, în scopul schimbării comportamentului în societatea europeană şi implicării active a factorilor decizionali, publici şi privaţi, precum şi a cetăţenilor în elaborarea, implementarea şi monitorizarea obiectivelor dezvoltării durabile.

Strategia UE stabileşte, de asemenea, proceduri precise de implementare, monitorizare şi urmărire,cu obligaţii de raportare la fiecare doi ani, din partea Comisiei Europene şi a statelor membre, asupra angajamentelor asumate.

Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă este singura perspectivă raţională a devenirii naţionale, având ca rezultat statornicirea unei noi paradigme de dezvoltare prin confluenţa factorilor economici, sociali şi de mediu.