Back

Comunicat de presa - Ambrozia

Nr.  7013/20.06.2022

 

Ambrozia

 

 

Ambrozia (Otrava zeilor) este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul ţării noastre, fiind extrem de adaptabilă la condiţiile pedoclimatice. Este cunoscută ca  fiind o buruiană periculoasă pentru sănătatea omului, provocând alergii şi stări febrile puternice în perioada înfloririi.

Pe lângă alergiile pe care le provoacă, ambrozia are caracter nociv și pentru agricultură dat de capacitatea foarte mare de răspândire şi de vitalitatea acestei specii, fiind extrem de invazivă prin numărul mare de seminţe produse şi prin păstrarea puterii de germinare a acestora pe perioade foarte lungi de timp. O plantă poate face până la 60.000 de seminţe ce îşi pot menţine puterea germinativă peste 20 de ani.

În România, ambrozia este răspândită în aproape toate zonele (cu excepția zonei dealurilor înalte și a zonei montane), preferând solurile nisipoase, mai puțin fertile, ușor alcaline. Crește spontan pe terenurile lăsate pârloagă, în principal de-a lungul căilor ferate, a drumurilor, pe marginea apelor curgătoare, a lacurilor, pe marginea pădurilor, în apropierea dărâmăturilor, respectiv pe terenurile lipsite de vegetație și prost întreținute, dar și în grădini și parcuri neîngrijite,  pe șantierele de construcții, în zone unde s-a depozitat pământ excavat, în culturile de cereale şi de floarea-soarelui, producând pagube semnificative recoltelor.

În prezent, ambrozia este planta cea mai alergenică din Romania, polenul acesteia fiind sursa principală a rinitelor alergice şi astmului. Planta atinge perioada de maximă polenizare în lunile august - septembrie, şi se întinde până sfârșitul lui octombrie. În majoritatea cazurilor buruiana este răspândită și ocupă zone compacte. Ca urmare, cele mai bune rezultate de distrugere se pot obține prin cosirea manuală a acestor zone sau prin folosirea diferitelor echipamente mecanice de tuns iarba, în special pe alineamentele căilor ferate, a drumurilor și pe marginea parcelelor. Când buruiana este răspândită pe suprafețe mai mari se pot aplica erbicide, începând de primăvara devreme când buruiana are 10 - 15 cm și poate fi recunoscută cu ușurință. În cazul existenței unor focare izolate, buruiana poate fi smulsă relativ ușor folosind mănuși de protecție pentru evitarea iritațiilor, distrusă cu sapa sau prin secerare.

Pentru ca lucrările de combatere să fie cât mai eficiente, cositul mecanic sau manual trebuie efectuat cât mai aproape de suprafața solului în vederea distrugerii tuturor ramificațiilor care pornesc din tulpina principală. În caz contrar, se distruge doar tulpina principală iar restul ramificațiilor se dezvoltă, înfloresc și produc în continuare polen. Se recomandă cositul repetat de 2 -3 ori pe an. Lucrările de combatere se repetă în fiecare an până la eradicarea completă a buruienii.

Actele normative care reglementează combaterea ambroziei sunt Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, Hotărârea Guvernului nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018,  Legea nr. 129/2020 de  modificare a  Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrosia și HG 17/2021 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 707/2018, responsabilitatea identificării terenurilor infestate cu buruiana ambrozia revine autorităților administrației publice locale (primăriilor comunale, orășenești și municipale) care trebuie să verifice anual terenurile de pe raza administrativ-teritorială a acestora, să identifice proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții unde au fost identificate focare de infestare și să îi someze în timp util, astfel încât lucrările de combatere să fie efectuate până la data de 30 iunie a fiecărui an. Verificarea și identificarea terenurilor infestate cu specii de buruieni aparținând genului ambrosia se va demara primăvara după răsărirea acestei specii.

În conformitate cu prevederile art. 1 alineatelor (1) – (3) din Legea nr. 62/2018, distrugerea acestei buruieni se face de către toți proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții, unde au fost identificate focare de infestare. Aceștia au obligația ca după distrugerea buruienii să informeze în scris autoritatea administrației publice locale pe raza căruia se află terenul infestat, în vederea verificării aplicării lucrărilor de combatere.

Art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrosia, în forma lui modificată de Hotărârea nr. 17/2021, dispune ca, după transmiterea somaţiilor de către autorităţile administraţiei publice locale, verificarea şi constatarea nerespectării de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, cu modificările ulterioare, denumită în continuare lege, se fac de către autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază teritorială se face controlul, prin personal împuternicit prin dispoziţie a primarului, de către poliţişti locali sau de către comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu.

Legea nr. 129/2020 aduce  modificări  Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia.

Modificarea se referă la stabilirea și actualizarea, ori de câte ori este necesar, a procedurii de distrugere a buruienii ambrozia. De asemeneea se precizează -constituie contravenție nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigație și ai bazinelor piscicole și se sancționează cu amendă de 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice”.

 

Compartiment RPTI,

Ana MOHAI - ZAMORA

 

 

Director executiv,

 Mărioara POPESCU