Back
Măsurători ale calității aerului - Comunicat de presă
Agenția pentru Protecția Mediului Alba a trimis în cursul zilei de azi 26.04.2021, laboratorul mobil din dotare, pentru efectuarea de determinari privind calitatea aerului pe platforma industriala a Municipiului Alba Iulia, ca urmare a evenimentului produs în această zi la SC Albalact SA.
Valorile concentrațiilor poluanților măsurați (formaldehidă, benzen, metanol, monoxid de carbon, amoniac, dioxid de azot și dioxid de sulf ) s-au încadrat în limitele prevăzute de Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător și STAS 12574-87- Aer din zonele protejate - Condiţii de calitate.
Determinările calității aerului s-au efectuat la solicitarea Comisariatului Județean Alba al Gărzii Naționale de Mediu.
Director executiv,
Mărioara POPESCU