Autorizaţia integrată de mediu
Definiţie: actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalaţie, în anumite condiţii, care să garanteze că instalaţia corespunde prevederilor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării; autorizaţia poate fi emisă pentru una sau mai multe instalaţii ori părţi ale acesteia, situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de acelaşi operator.
Procedura de reglementare este stabilită prin Ordinul 818/2003 modificat şi completat cu Ordinul 1158/2005; 3970/2012
Autoritatea competentă pentru aplicarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu este autoritatea competentă pentru protecţia mediului la nivel judeţean în a cărei rază de competenţă se află amplasamentul.
Lista activităţilor care intră sub incidenţa Directivei 96/61/CE privind controlul integrat al poluării şi pentru funcţionarea cărora este necesară obţinerea autorizaţiei integrate de mediu este dată în Legea 278/213 privind emisiile industriale
Ghidului tehnic general pentru aplicarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu este aprobat prin Ordinul 36/2004.
Acte necesare pentru solicitarea Autorizaţiei Integrate de Mediu:
În vederea obţinerii autorizaţiei integrate de mediu titularii activităţilor/operatorii au obligaţia să depună la sediul autorităţii judeţene pentru protecţia mediului următoarele:
a) Formularul de solicitare, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la Ordinul MAPAM 818/2003
b) Raportul de amplasament, întocmit în conformitate cu prevederile Ghidului tehnic general pentru aplicarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, aprobat prin Ordinul MAPAM nr. 36/2004;
Notă: Formularul de solicitare a autorizaţiei integrate de mediu şi raportul de amplasament se depun în 2 (două) exemplare pe suport hârtie şi 1 (un) exemplar pe suport electronic.
c) Dovada publicării anunţului privind depunerea solicitării pentru obţinerea autorizaţiei integrate de mediu;-Model anunt
d) Dovada achitării tarifului pentru analiza propriu-zisa a documentatiei de sustinere a solicitării autorizatiei integrate de mediu, conform Ordinului MMSC nr.938/2014 (tarif: 5000 lei)
e) Revizuire/actualizarea autorizatiei integrate de mediu (tarif: 2500 lei)
Plata se face la sediul APM BIHOR sau prin virament bancar ,in acest caz atasand dovada platii sumei in contul IBAN al APM Bihor;
COD FISCAL |
CONT IBAN |
4208471 |
RO70TREZ0765032XXX000255 |
=====================================================================