Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

din data de 23.07.2024

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de S.C. VINATI S.R.L., cu sediul/domiciliul orașul Covasna, str. Pava de Jos, nr. 18, județul Covasna, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 4661/03.06.2024, în baza

  • Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a
  • Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,  

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei CAT (Comisiei de Analiză Tehnică) în data de 18.07.2024, că proiectul “Decopertă pentru exploatare agregate minerale” propus a fi amplasat în comuna Ghidfalău, extravilan, CF nr. 25406, 26376 Ghidfalău, judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

  • proiectul se încadrează în prevederile Legii nr. 292/2018, anexa nr. 2, la pct. 2, litera a), corelat cu pct. 13, lit. a);
  • anunț public afișat de titular în Mesagerul de Covasna din data de 11.06.2024, respectiv afișat la sediul primăriei comunei Ghidfalău nr. într. 2035/06.06.2024 privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu; anunț public afișat pe site-ul APM Covasna din data de 04.06.2024 privind solicitarea acordului de mediu, anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de xxxxxxx, anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în .............din data de ...2024 - în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  • punctele de vedere ale membrilor CAT formulate în scris – etapa de încadrare (nr. 5759/10.07.2024); punct de vedere nr. 62/2024 (nr. înreg. APM 5885/15.07.2024) emis de DJC Covasna, punct de vedere nr. 1458/CJCV/18.07.2024 transmis de GNM – Comisariatul Județean Covasna (nr. înreg. APM 5975/18.07.2024), punct de vedere nr. 4267/SL/17.07.2024  (nr. înreg APM 5959/18.07.2024);
  • Proces verbal nr. 23/18.07.2024 (nr. înreg. 5960/18.07.2024) al ședintei CAT de la sediul APM Covasna;
  • Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  • Decizia etapei de evaluare inițială (demararea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului) nr. 57/04.06.2024;
  • Proiect aviz de gospodărire a apelor nr. înreg. 10899/23.07.2024 emis de ABA Olt;
  • completări înregistrate la APM Covasna cu nr. 5712/09.07.2024 Memoriu de prezentare, respectiv Plan și Proiect tehnic de refacere a mediului;
  • dovada achitării tarifelor aferente parcurgerii procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice și private (diverse etape): OP din 31.05.2024 (500 ron);
  • prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele: 

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

– proiectul prevede exploatarea agregatelor minerale – perimetrul Ghidfalău 7, din terasa râului Calnic, afluent al râului Olt, în totalitate deasupra acviferului freatic local.

Amplasamentul pe care urmează a se realiza lucrările de exploatare agregate minerale este situat în extravilanul localității Ghidfalău, jud. Covasan și are o suprafață totală de 25.000 mp.

Terenul cu nr. cad. 26387, 25406, se află în concesiunea titularului conform contractelor de închiriere cu drept de exploatare încheiat cu Brașoveanu Virgil.

Amplasamentul se suprapune peste corpul de apă subterană de suprafață ROOt02 – Depresiunea Brașov – subdepresiunea Sf. Gheorghe și corpul de apă subterană de adâncime ROOT11 – depresiunea Brașov, corpuri de apă aflat în administrarea Administrației Bazinală de Apă Olt.

Suprafața perimetrului de exploatare va fi de cca. 24.165 mp din care zona de excavare va fi de 23.557 mp, urmând a fi sistematizatăă la final prin lucrări de umplutură, taluzare și nivelare. Va fi folosit ca zonă liberă și de protecție.

Vecinătățile terenului sunt:

  • la nord: teren aparținând Brașoveau Virgil – viitoare exploatare VINATI SRL
  • la vest: drum exploatare
  • la sud: nr. cad. 24065 – exploatare în execuție PETROIL IMPEX SRL – Perimetrul Ghidfalău 6
  • la est: drum exploatare.

Coordonatele STEREO '70 de delimitare ale perimetrului de exploatare sunt:

Nr. pct.

X (nord) m

Y (est) m

1

491.190

564.143

2

491.090

564.405

3

491.011

564.377

4

491.103

564.118

 

Accesul în perimetru se realizează din DJ121A Valea Crișului – Ghidfalău după care pe un drum de exploatare până în dreptul amplasamentului.

În cadrul perimetrului solicitat, excavarea agregatelor se va realiza până la o adâncime de maxim 16,0 m în zona estică de la cota terenului natural, din care cca. 14.0 m în util, respectiv și 12,0 în zona vestică de la cota terenului natural din care cca. 9,0 m în util, în totalitate deasupra nivelului acviferului freatic local care este situat la cca. 25,0 m față de vatra excavației proiectate în zona estică și 21,0 m în zona vestică.

Principalele caracteristici ale perimetrului zonei de exploatare sunt prezentate în tabel:

Nr. crt.

Caracteristici

U.M.

Valoare

1

Suprafață teren proprietate

mp

25.000

2

Suprafață perimetru exploatare

mp

24.165

3

Suprafață excavații proiectate

mp

23.557

4

Suprafață pilieri și zone libere

mp

1.443

5

Lungime medie perimetru

mp

278

6

Lățime medie perimetru

m

87

7

Lungime medie zonă excavare

m

269

8

Lățime medie zonă excavare

m

88

9

Adâncime maximă exploatare zona estică

m

16,0

10

Adâncime maximă exploatare zona vestică

m

12,0

11

Înălțime trepte exploatare zona estică

Treapta I – parțial în util (3,0 m copertă)

m

4,0

Treapta II – în util

6,0

Treapta III – în until

6,0

12

Lățime berme zona estică

Bermă trapta I

m

4,00

Bermă trapta II

3,00

13

Înălțime trepte exploatare zona vestică

Treapta I – parțial în util (3,0 m copertă)

m

6,0

Treapta III – în until

6,0

14

Lățime berme zona vestică

Bermă treapta II

m

3,00

15

Volum total săpătură

mc

347.000

16

Volum nisip și pietriș

mc

323.000

17

Volum steril (inclusiv intercalații argiloae)

mc

24.000

18

Cotă medie teren natural zona estică

mdMN

549,00

19

Cotă medie teren natural zona vestică

mdMN

545,00

20

Cotă fund excavație

mdMN

533,00

21

Cotă nivel hidrostatic

mdMN

524,00

Procesul tehnologic va avea următoarele faze:

  • lucrări de deschidere și pregătire
  • extracție-prelucrare-transport la stația de sortare-concasare
  • lucrări de umpluturi și terasamente.

În urma finalizării lucrărilor de exploatare agregate, cu un volum estimat de 347.000 mc (util 323.000 mc + steril 24.000 mc) se va realiza refacerea ecologică a zonelor rămase libere de sarcini tehnologice. Terenul va fi redat circuitului agricol prin lucrări de taluzare, copertă și înierbare.

Asigurarea utilităţilor:

  • apa potabilă se va asigura din comerţ (îmbuteliată)
  • grup sanitar – toaletă ecologică.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate – în zonă sunt proiecte similare de exploatare agregate minerale în curs de execuție; exploatarea agregatelor minerale se va face succesiv în perimetre, astfel încât efectul nu se cumulează.

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: proiectul prevede exploatarea agregatelor minerale (nisip – pietriş).

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: deşeurile rezultate în perioada de execuţie (sol vegetal rezultat din decopertă, deşeuri menajere rezultat de la personalul angajat). Solul vegetal rezultat din decopertă va fi folosit la refacerea terenului afectat de lucrările de extracţie prin reconstrucţia ecologică.

Se interzice depozitarea necorespunzătoare de materiale în afara amplasamentului;

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

  • surse de poluare în perioada de execuţie: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul agregatelor, deşeurilor menajere, praf rezultat în urma excavării

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice: Se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii, PSI, de exploatare corectă a utilajelor şi prevederile fişelor tehnice de securitate.

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): lucrările de exploatare a agregatelor minerale se executa pe teritoriul administrativ al comunei Ghidfalău, jud. Covasna, la cca. 1,4 km nord-vest de localitate

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: conform certificatului de urbanism regimul juridic al terenului cu nr. cad. 25406, 26376 se află în extravilanul localității, conform PUG aprobat.

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: – proiectul prevede exploatarea agregatelor minerale (nisip – pietriş).

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

 i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

 ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

 iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

 iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional – nu este cazul;

 v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: nu este cazul;

vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

vii) zonele cu o densitate mare a populației: nu este cazul;

viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: conform punctului de vedere nr. 62/2024 transmis de DJC Covasna Obiectivul de investiție propus cade sub incidența art. 2, alin. 7, lit g. Din OG nr. 43/2000 republicată. Pentru evaluarea terenului și identificarea impactului asupra patrimoniului rheologic, se va realiza diagnistic arheologic.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor rezultate în urma desfășurării activității; prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor/echipamentelor din dotare;

b) natura impactului: zgomot și vibrații produse de utilaje pe perioada de execuție a lucrărilor, respectiv echipamentele aferente zonei de spălare și aspirare în perioada de funcționare.

c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

e) probabilitatea impactului – numai în cazul producerii unei poluări accidentale;

f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: potenţial impact în perioada de execuţie și funcționare.

g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

(h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: nu este cazul.

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

  • proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile aduse, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

III. Motivele pe baza cărora s-au stabilit neefectuarea evaluării impactului asupra corpurilor de apă în conformitate cu decizia justificată privind necesitatea elaborării studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă:

  • Proiect aviz de gospodărire a apelor nr. înreg. 10899/23.07.2024 emis de ABA Olt, prin care proiectul propus NU este necesară elaborarea SEICA.

Condiţiile de realizare a proiectului:

  • solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor și acordurilor stabilite în Certificatul de Urbanism nr. 572/10.10.2023 emis de Consiliul Județean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;
  • solicitarea și obținerea aviz de la DJC Covasna, respectiv de la SGA Covasna;
  • În timpul executării lucrărilor se vor lua toate masurile necesare pentru evitarea poluarii accidentale a solului cu hidrocarburi provenite de la utilajele și mijloacele de transport folosite; Lucrările de întreținere și reparații ale utilajelor, mijloacelor de transport folosite se vor efectua în afara perimetrului de extracție în locuri special amenajate și autorizate;
  • Se vor lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele), se va înştiinţa ITM Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  • se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare,
  • Ordonanța nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor;
  • Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  • Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  • În timpul executării lucrărilor este interzisă orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor de plante şi animale aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;
  • Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor; pe timp secetos drumurile de acces vor fi stropite periodic pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  • Are obligația de de a întreține drumurile de acces utilizate și de a nu restricționa accesul către proprietățile învecinate (terenuri agricole) pe care le deservesc acestea;
  • Deşeurile se colectează separat şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor, substanţelor poluante de orice fel.
  • Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii; respectarea Proiectului și Planului de refacere a mediului anexate documentației de obținere a acordului de mediu;
  • Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  • titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

Înaintea punerii în funcţiune a obiectivului, titularul proiectului are obligaţia de a solicita autorizaţiei de mediu, conform Ord. M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de mediu, cu modificările şi completările ulterioare.

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                           Coordonator CFM,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                     Ing. Ghican Oana Elena

                                                 

 

 

 

Întocmit,

Ing. Csáki Gabriela