Despre instalaţii mari de ardere (LCP)

Capitolul III din Legea nr.278/2013 privind emisiile industriale prezintă dispoziţii speciale pentru instalaţiile de ardere a căror putere termică nominală totală este mai mare sau egală cu 50 MW, indiferent de tipul de combustibil utilizat (solid, lichid sau gazos)

Prevederile capitolului III din Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale se aplică începând cu 1 ianuarie 2016 instalaţiilor de ardere autorizate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi (2.12.2013) sau ai căror operatori au depus o solicitare completă de autorizare înainte de această dată, cu condiţia ca astfel de instalaţii să fi fost puse în funcţiune cel târziu la data de 7 ianuarie 2014. În autorizațiile integrate de mediu ale acestora sunt incluse condiţii care să asigure că emisiile în aer provenite nu depăşesc valorile-limită de emisie mai puțin restrictive.

Instalaţiile de ardere puse în funcțiune după data de 7 ianuarie 2014 trebuie să respecte valori limită de emisie mult mai restrictive.

 

Directiva 2001/80/CE privind limitarea emisiilor de anumiţi poluanţi în aer din instalaţiile mari de ardere (Directiva LCP), este transpusă în legislaţia naţională prin H.G. nr.440/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi de la instalaţiile mari de ardere care va fi abrogată începând cu 1 ianuarie 2016 de Legea nr.278/2013.