Despre instalatiile industriale care utilizeaza solvenţi organici (COV)

Capitolul V dedicat dispoziţiilor speciale aplicabile instalaţiilor şi activităţilor care utilizează solvenţi organici

Scopul acestui capitol din Directiva Emisii Industriale este de a preveni sau reduce efectele directe şi indirecte ale emisiilor de compuşi organici volatili (COV) asupra mediului şi sănătăţii umane, prin stabilirea unor limite de emisii pentru astfel de compuşi şi a unor condiţii de funcţionare pentru instalaţiile industriale care utilizează solvenţi organici. Acest capitol acoperă diverse activități care implică utilizarea solvenților organici, precum aplicarea unui strat de acoperire, degresarea, imprimarea, tipărirea, producerea materialelor de acoperire, fabricarea produselor farmaceutice, conversia cauciuculu, aşa cum sunt ele descrise în Partea 1 din Anexa nr. 7 a Legii nr. 278/2013.

 

Operatorii care exploatează instalaţiile ce utilizează solvenţi au obligaţia aplicării măsurilor şi tehnicilor asociate celor mai bune tehnici disponibile care să asigure conformarea condiţiilor de operare cu una din următoarele cerinţe:

  • Respectarea valorilor limită de emisie pentru COV în gazele reziduale şi nivele maxime pentru emisiile fugitive (exprimate ca procent din consumul de solvenţi) sau a valorilor limită ale emisiei totale (Partea a 2-a din din Anexa nr. 7 a Legii nr. 278/2013).
  • Aplicarea unei Scheme de reducere cu scopul eliminării şi reducerii poluării emisiilor de COV la sursă prin înlocuirea sau reducerea solvenţilor pe bază de COV cu solvenţi pe bază de apă sau cu substanţe cu conţinut mai mic de COV, reducere echivalentă cu cea pe care ar realiza-o aplicând valorile limită de emisie (Partea a 5-a din din Anexa nr. 7 a Legii nr. 278/2013).

 

Totodată, se are în vedere înlocuirea solvenților din procesele tehnologice, clasificate drept cancerigene, mutagene ori toxice pentru reproducere (încadrate conform Regulamentului CE nr. 1272/2008) care au efecte dintre cele mai grave asupra sănătății cu substituenți cu proprietăţi tehnice asemănătoare dar cu potențial de risc mai mic.

În sprijinul operatorilor şi autorităţilor de mediu, Comisia Europeană a elaborat Ghiduri de reducere şi substituţie a compuşilor organici volatili care conţin informaţii şi măsuri specifice fiecărei activităţi.

 

Inventarul instalațiilor și activităţilor care utilizează solvenţi organici cu conţinut ce compuşi organici volatile

 

Conform Obligaţiilor ce revin Statelor Membre, România are obligaţia raportării pe baza unei decizii, performanţele atinse în implementarea Directivei COV din solvenţi, prima raportare fiind realizată în septembrie 2008 pentru perioada 2005-2007, a doua raportare fiind realizată în septembrie 2011 pentru perioada 2008 - 2010 iar a treia raportare a fost realizată în septembrie 2014 pentru perioada 2011 - 2013.

 

Comisia Europeană oferă orientări şi sugestii privind modul în care anumite dispoziţii ale Directivei COV din solvenţi ar trebui să fie înţelese postând pe site-ul său cele mai frecvente întrebări.