Înapoi

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din data de 10.11.2023

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de COMUNA ZĂBALA, cu sediul în comuna Zăbala, sat Zăbala, nr. 474, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 8716/24.10.2023,

în baza Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţelor Comisiei de Analiză Tehnică din data de 09.11.2023 că proiectul „MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL ÎN COMUNA ZĂBALA, JUDEȚUL COVASNA” propus a fi amplasat în comuna Zăbala, sat Zăbala, str. Intravilan și extravilan, județul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului.

 

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul propus intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, pct. 13 lit. a).
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 02.11.2023; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în ziarul esagerul de Covasna din data de 24.10.2023, nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Proces-verbal ședință CAT nr. 32/09.11.2023 (nr. înreg. 9218/09.11.2023);
  4. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  5. Decizia etapei de evaluare inițială cu nr. 128 din data 31.10.2023
  6. Memoriul de prezentare depus la APM Covasna cu nr. de înregistrare 8716/24.10.2023
  7. Adresa de înaintare catre menbrii CAT cu nr. de înregistrare 8976/02.11.2023
  8. Aviz de Gospodărire a Apelor nr. 76/06.11.2023(nr. înreg. APM 9139/07.11.2023);
  9. Adresa nr. 2169/CJCV/08.11.2023 de la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Covasna, înreg. la APM Covasna cu nr. 9195/08.11.2023;
  10. Adresa nr. 2130/08.11.2023 de la Direcția Județeană pentru Cultură Covasna înreg. la APM Covasna cu nr. 9171/08.11.2023;
  11. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Proiectul propune modernizarea unor sectoare de drumuri de interes local, drum comunal și străzi. Se vor proiecta și executa lucrări de terasamente, lucrări de structură la drum, lucrări pentru asigurarea scurgerii apelor, podețe transversale și laterale, amenajări intersecții cu drumurile laterale, lucrări pentru siguranța circulației.

Lungimea totală a drumurilor de interes local propuse pentru modernizare este de 8.985 m. Amplasamentul lucrărilor propuse pentru modernizare, se află în proprietatea publică a comunei Zăbala. Lucrările se vor desfășura pe platforma existent a drumurilor.  

Justificarea necesității proiectului

Necesitatea lucrărilor propuse în prezentul proiect este în primul rând argumentată de starea fizică a drumurilor de intees local, raportată la condițiile generale de circulație actuale și de perspectivă precum și de diagnoza de viabilitate.

Proiectul are ca obiectiv principal îmbunătățirea infrastructurii de transport local, facilitând astfel accesul populației și a bunurilor în localitatea Zăbala. Obiectivele specifice ale proiectului constau în modernizarea unui sector de drum comunal clasificat în lungime totală de 2,660 km și modernizarea a 4(patru) sectoare de străzi rurale în lungime totală de 6,325 km, inclusive lucrările de artă aferente.

Reabilitarea și modernizarea acestor drumuri/străzi va contribui la fluidizarea traficului, la reducerea timpului de transport la intrarea și ieșirea din comuna Zăbala.

Proiectul cuprinde modernizarea următoarelor drumuri situate în localitatea Zăbala:

  1.  Drumul comunal DC7 Harale – Zăbala: km 10+285 – 12+945
  2. Strada Hegymege: km 0+905 – 4+922
  3. Strada Derek: km 0+300 – 1+120
  4. Strada de Sus: km 1+873 – 2+071
  5. Strada Keresztesek: km 0+000 – 1+290

Situația existentă:

În prezent, drumul comunal clasificat DC7 km 10+285 – 12+945 și cele 4 sectoare de străzi rurale în lungime totală de 8.985 m, strada Hegymege km 0+905 – 4+922, strada Derek km 0+300 – 1+120, strada de sus km 1+873 – 2+071 și strada Keresztesek  km 0+000 – 1+290 prezentate, nu sunt modernizate, ele sunt pietruite de lățimi și grosimi insuficiente, atât în intravilan cât și în extravilan. Elementele de scurgerea apelor șanțuri, rigole, podețe, există numai parțial, și într-o stare de degradare accentuată. Pantele transversale ale părții carosabile pe unele porțiuni lipsesc, de aceea scurgerea apelor pluviale nu este asigurată.

Pârâul Păun la km 0+540 pe strada Keresztesek, este traversat cu un podeț dalat existent, având deschidere(lumina) de 3,50 m, degradat, care necesită înlocuire.

Situația propusă

Realizarea investiției privind “Modernizare drumuri de interes local în comuna Zăbala, județul Covasna”, are ca obiectiv principal îmbunătățirea infrastructurii rurale și a serviciilor de bază existente în comuna Zăbala, în vederea asigurării premiselor de dezvoltare economică și social durabilă, și creșterii standardelor de calitate a vieții pentru comunitatea locală.

Drumul în plan:

Racordările prevăzute în plan sunt circulare, și au raze cuprinse între Rmin = 5,0 m(la capăt de sector de stradă înfundată - Hegymege) și Rmax = 3.000,0 m

Elementele geometrice în plan, inclusiv amenajarea în spațiu a curbelor(supralărgiri, convertiri, supraînălțări), sunt stabilite în conformitate cu prevederile STAS 10144/3-91 Străzi. Elemente geometrice și STAS 863/85 lucrări de drum. Elemente geometrice ale traseelor.

Aceste elemente s-au îmbunătățit în limita posibilităților existente pe teren, ținând cont și de unele lucrări de consolidare sectoare de terasamente, și de de lucrările de artă –podețe necesare.

Pregătire platformă drum:

Pe drumul comunal DC7, între km 10+285 – 12+322, înainte de realizarea stratului de formă din pământ stabilizat, se vor executa obligatoriu, următoarele lucrări:

  • îndepărtarea stratului vegetal de pe ambele părți adiacente ale părții carosabile partial pietruite existente(vând o lățime de minim 4,0m) pe o lățime medie de 2,10 m pe fiecare parte, și pe o adâncime medie de 30 cm.
  • scarificare pietruirii existente, pe 15 cm grosime și 4,0 m lățime, împingerea materialului rezultat la merginea săpăturilor, împrăștierea și nivelarea în casetele de lărgire rezultate.

Pe DC7 între km 12+585 – 12+945 și pe strada Derékîntre km 0-300-0+475, se va freza îmbrăcămintea astfltică degradată. Pe toate drumurile, se vor executa săpături pentru completarea fundației profilelor transversal, onclusiv trepte de înfrățire și pregătire platformă drum, pentru realizarea stratului de formă.

Strucura rutieră:

La recomandarea expertizei tehnice, s-a ales următoarea structură rutieră suplă

  • straturi proiectate:
  • 4 cm strat de uzură din beton asfaltic BA16-AND605/BA16 rul 70/100-SR EN 13108-1
  • 5 cm strat de legătură din beton astfaltic BAD22.4-AND605/Ba22.4 leg 70/100-SR EN 13108-1
  • 15 cm piatră spartă în strat de bază-STAS 6400
  • 15 cm strat de fundație din agregate amestec opțional 0-63 mm-SR EN 13242 și STAS 6400
  • 15 cm strat de formă din pământ stabilizat în situ cu liant hidraulic rutier – STAS 12253, SR EN 13282-1
  • Straturi existente la cota de săpătură

Pământ de fundare:

Tip P3 nisip argilos foarte sensibil la îngheț – dezgheț. Cotele structurii rutiere noi s-au proiectat ținând cont și de obligativitatea corelării acestora, cu cotele apropiate ale intrărilor la proprietăți.

Drum în profil longitudional:

Linia proiectată (linia roșie) urmărește linia actuală a terenului, cu diferențe în ax negative + corecturile necesare, aplicate în așa fel ca pasul de proiectare prevăzut în STAS 863/85 și STAS 10144/3-91 să fie respectat. Panta minimă este de 0,08% (strada Keresztesek), iar cea maximă este de 11,0%(strada Hegymege). Recomandările prevăzute în plan vertical sunt circulare, unde Rmin=200,0m (strada Hegymege), respectiv Rmax=20.000,0 m(DC7). La proiectarea profilului longitudional s-a avut în vedere ca volumele de terasamente să fie minim posibil. Un alt principiu de proiectare de care s-a ținut cont, a fost, ca cota liniei roșii în dreptul fiecărui podeț să se modifice, minim posibil, astfel încât să nu fie necesare lucrări masive de umpluturi.

Drum profil transversal:

Pe traseul studiat, partea carosabilă va avea lățimea de 2,75 m; 3,0 m; 3,50 m; 4,0 m; 5,0 m; 5,50 m conform profilelor tip + supralărgirile în curbe. În aliniament panta  panta transversală va fi de 2,5% spre exterior și/sau într-o pantă unică de 2,5% conform profilelor tip. Partea carosabilă va fi supralărgită  conform STAS 10144/3-91 și STAS 863/85, în curbele unde limita proprietăților adiacente permit acest lucru. În interiorul localității, unele curbese vor converti, dar nu se vor supraînălța, conform limitelor impuse de cotele intrărilor la proprietăți. În intravilan pe DC7, s-au prevăzut trotuare(unde limitele proprietăților vadiacente permit), acostamente asfaltate după caz, rigole de acostament, șanțuri betonate, rigole carosabile, respectiv borduri de încadrare, conform profilelor tip. În extravilan pe DC7 și pe unele sectoare de străzi sunt acostamente cu piatră spartă, care sunt prevăzute cu alternativ pe ambele părți ale platformei drumului pe 2x0,75 m și vor avea panta transversală de 4,0% conform profile tip.

Colectarea și scurgerea apelor pluviale:  

Pe drumurile studiate, există 38 buc podețe tubulare transversale/podețe din beton transversale, dintre care 22 buc necesită înlocuire, respectiv 9 bucăți se desființează. Totodată se vor monta 5 podețe transversale tubulare noi, respectiv 3 buc rigole carosabile transversale noi. Apele pluviale de pe platforma drumului se colectează în șanțuri cu secțiune neprotejată, șanțuri betonate și rigole de acostament betonate, respectiv rigole carosabile proiectate la marginea platformei drumului conform STAS 10796/2-79. aceste bape se evacuează din zona drumului prin podețele transversale existente și proiectate, și se descarcă în pârâul  Zăbala și pârâul Păun, prin canalele naturale și gurile de scurgere existente. În cazul scurgerii apelor de suprafață, dispozitivele de colectare și de evacuare  vor avea un impact pozitiv, deoarece se ameliorează condițiile de scurgere. Albiile cursurilor de apă codificate și necodificate nu vor fi afectate. Lucrările nu influențează axul cadastral al pârâurilor în cauză.

 

  1. PODEȚE TRANSVERSALE – DC7-km 10+285 – 12+945

Nr. Crt.

Poziția km

Podețe existente

Tipul podețului proiectat

Observații

1.

10+287

Podeț tubular existent

L=6,60m; D=800mm

Podeț tubular proiectat

L=8,00m; D=800mm

Degradat, lungime și secțiune insuficientă

2.

10+694

Podeț tubular existent

L=5,00m; D=600mm

Podeț tubular proiectat

L=8,00m; D=600mm

Degradat, lungime insuficientă

3.

11+005

Podeț tubular existent

L=8,60m; D=1000mm

Podeț tubular proiectat

L=8,00m; D=1000mm

Degradat, lungime insuficientă

4.

11+275

 

Podeț tubular proiectat

L=8,00m; D=800mm

Va înlocui podețul de km 11+278

5.

11+278

Podeț tubular existent

L=4,50m; D=600mm

 

Se desființează

 

6.

11+965

Podeț tubular existent

L=7,00m; D=1000mm

Podeț tubular proiectat

L=8,00m; D=800mm

Degradat, lungime insuficientă

7.

12+322

Podeț tubular existent

L=8,00m; D=800mm

Podeț tubular proiectat

L=8,00m; D=800mm

Degradat, lungime și secțiune insuficientă

8.

12+688

Podeț tubular existent

L=7,60m; D=800mm

Podeț tubular proiectat

L=7,50m; D=600mm

Degradat, lungime și secțiune insuficientă

9.

12+932

Podeț tubular existent

L=8,20m; D=600mm

 

Stare bună

 

  

  1. PODEȚE TRANSVERSALE – Strada Hegymege km 0+905 – 4+922

Nr. Crt.

Poziția km

Podețe existente

Tipul podețului proiectat

Observații

1.

0+905

Podeț tubular proiectat

L=600mm; L=9,00m

 

Stare bună

2.

1+073

Podeț tubular existent

L=8,00m; D=600mm

Podeț tubular proiectat

L=12,00m; D=600mm

Degradat, lungime și secțiune insuficientă

3.

1+226

Podeț tubular existent

L=10,50m; D=600mm

 

Se desființează

 

4.

1+240

 

Podeț tubular proiectat

L=11,00m; D=600mm

 

5.

1+657

Podeț tubular existent

L=5,00m; D=800mm

Podeț tubular proiectat

L=12,00m; D=600mm

Degradat, lungime și secțiune insuficientă

6.

2+030

Podeț tubular existent

L=5,50m; D=500mm

 

Degradat, lungime și secțiune insuficientă; Se desființează

 

7.

2+076

 

Podeț tubular proiectat

L=11,00m; D=600mm

 

8.

2+220

Podeț tubular existent

L=5,00m; D=400mm

Podeț tubular proiectat

L=11,00m; D=600mm

Degradat, lungime și secțiune insuficientă

9.

2+404

Podeț tubular existent

L=5,00m; D=600mm

Podeț tubular proiectat

L=10,00m; D=600mm

Degradat, lungime și secțiune insuficientă

10.

2+663

Podeț tubular existent

L=5,00m; D=400mm

Podeț tubular proiectat

L=10,00m; D=400mm

Degradat, lungime insuficientă

11.

2+879

Podeț tubular existent

L=7,20m; D=400mm

Podeț tubular proiectat

L=10,00m; D=400mm

Degradat, lungime insuficientă

12.

3+017

Podeț tubular existent

L=4,00m; D=400mm

 

Se desființează

 

13.

3+109

Podeț tubular existent

L=10,00m; D=600mm

Podeț tubular proiectat

L=10,00m; D=400mm

Degradat

14.

3+341

Podeț din plăci de beton

L=1,40m; B=4,30m; H=0,3m

Rigolă carosabilă

L=5,0m Hi=40cm

Se înlocuiește cu rigolă carosabilă

15.

3+525

Podeț tubular existent

L=9,00m; D=400mm

 

Stare bună

16.

3+576

Podeț din beton existent

Lt=3,50m;B=3,00m; L=0,30m;H=0,30m

Rigolă carosabilă

L=5,0m Hi=30cm

Se înlocuiește cu rigolă carosabilă

17.

4+003

Podeț tubular existent

L=5,20m; D=800mm

Podeț tubular proiectat

L=8,00m; D=600mm

Degradat, lungime insuficientă

18.

4+309

Podeț tubular existent

L=600m; L=9,00m

 

Stare bună

19.

4+445

 

Rigolă carosabilă

L=17,0m; Hi=30cm

Lipsă podeț

20.

4+702

Podeț tubular existent

L=5,20m; D=300mm

Rigolă carosabilă

L=19,0m; Hi=40-50cm

Degradat, lungime și secțiune insuficientă; Se desființează

 

21

4+920

Podeț tubular existent

L=5,00m; D=1000mm

Rigolă carosabilă

L=4,0m; Hi=70cm

Degradat, lungime și secțiune insuficientă; Se desființează

 

 

 

  1. PODEȚE TRANSVERSALE – strada Derék km 0+300 – 1+120

Nr. Crt.

Poziția km

Podețe existente

Tipul podețului proiectat

Observații

1.

0+323

Podeț tubular existent

L=6,00m; D=400mm

 

Se desființează

 

2.

0+520

Podeț tubular existent

L=10,00m; D=600mm

 

Se desființează

 

3.

0+524

 

Podeț tubular proiectat

L=8,50m; D=600mm

Înlocuiește podețul existent de la km 0+520

4.

0+915

Podeț tubular existent

L=5,40m; D=800mm

 

Se desființează

 

 

 

  1. PODEȚE TRANSVERSALE – strada de sus km 1+873 – 2+071

Nr. Crt.

Poziția km

Podețe existente

Tipul podețului proiectat

Observații

1.

1+868

Podeț tubular existent

L=5,00m; D=600mm

Rigolă carosabilă proiectată

L=23,0m; Hi=40cm

Degradat, lungime și secțiune insuficientă

 

 

  1. PODEȚE TRANSVERSALE – strada Keresztesek km 0+000 – 1+290

Nr. Crt.

Poziția km

Podețe existente

Tipul podețului proiectat

Observații

1.

0+000

Podeț tubular existent

L=10,00m; D=600mm

 

Stare bună

2.

0+063

Podeț tubular existent

L=5,00m; D=600mm

Rigolă carosabilă

L=10,0m; Hi=60cm

Degradat, lungime insuficientă

3.

0+181

Podeț tubular existent

L=5,00m; D=600mm

 

Degradat, se desființează

 

4.

0+227

 

Podeț tubular proiectat

L=6,20m; D=600mm

 

 

  1. PODEȚE TRANSVERSALE – strada Keresztesek km 0+000 – 1+290

Nr. Crt.

Poziția km

Podețe existente

Tipul podețului proiectat

Observații

5.

0+322

Podeț tubular existent

L=5,00m; D=600mm

Podeț tubular proiectat

L=7,50m; D=600mm

Degradat, lungime insuficientă

6.

0+540

Podeț dalat existent

Lt=4,80m; B=4,50m; L=3,50m; h=1,30m

Podeț din beton proiectat

Lt=6,94m; B=6,46m; L=4,00m; h=1,35m

Degradat, lungime și secțiune insuficientă

7.

0+563

 

Rigolă carosabilă

L=5,50m; Hi=45cm

 

8.

0+825

Podeț dalat existent

L=5,50m; bxh=40x40cm

 

Degradat, se desființează

 

9.

0+968

Podeț tubular existent

L=5,00m; D=500mm

Rigolă carosabilă

L=9,00m; Hi=60cm

Degradat, lungime și secțiune insuficientă

10.

1+202

Podeț tubular existent

L=9,00m; D=400mm

 

Stare bună

11.

1+245

Rigolă carosabilă existentă

L=5,00m

 

Stare bună

Drumuri laterale

Cele 33 buc intersecții cu drumuri laterale, conform planului de situație, se vor amenaja pe o lungime între 5,0 - 25,0 m cu structură rutieră identică cu cel proiectat pentru drumurile studiate. Aria secțiunii podețelor laterale și a rigolelor carosabile asigură debușeul pentru continuizarea șanțurilor, conform Normativului privind proiectarea hidraulică a podurilor și podețelor PD 95-2002.

 

  1. PODEȚE LATERALE – DC7 km 10+285 – 12+945

Nr. Crt.

Poziția km

Poduri/Podețe existente

Tipul podețului proiectat

Observații

1.

10+552 stg.

 

Podeț tubular

L=12,00m; D=500mm

Lipsă canal de scurgere

2.

10+686 dr.

 

Podeț tubular

L=8,00m; D=500mm

Lipsă canal de scurgere

3.

11+284 dr.

 

Podeț tubular

L=9,00m; D=500mm

 

4.

11+578 stg.

 

Podeț tubular

L=10,00m; D=500mm

 

5.

12+316 dr.

 

Podeț tubular

L=7,00m; D=500mm

Lipsă canal de scurgere

6.

12+456 dr.

 

Rigolă carosabilă

L=10,0m; Hi=30cm

Lipsă canal de scurgere

7.

12+465 stg.

Podeț tubular existent

L=6,00m; D=300mm

Rigolă carosabilă

L=9,0m; Hi=30cm

Se înlocuiește cu rigolă carosabilă

8.

12+636 stg.

Podeț tubular existent

L=10,00m; D=600mm

Rigolă carosabilă

L=12,0m; Hi=35cm

Se înlocuiește cu rigolă carosabilă

9.

12+810 dr.

 

Rigolă carosabilă

L=12,0m; Hi=30cm

Lipsă canal de scurgere

10.

12+819 stg.

Podeț dalat existent

L=7,80m;bxh=50x50cm

Rigolă carosabilă

L=10,0m; Hi=30cm

Degradat, lungime și secțiune insuficientă

 

 

  1. PODEȚE LATERALE – Strada Hegymege km 0+905 – 4+922

Nr. Crt.

Poziția km

Poduri/Podețe existente

Tipul podețului proiectat

Observații

1.

1+080 stg.

 

Podeț tubular proiectat

L=9,00m; D=400mm

Lipsă podeț

2.

1+397 stg.

Podeț tubular existent

L=5,00m; D=500mm

Rigolă carosabilă

L=10,0m; Hi=30cm

Degradat, lungime și secțiune insuficientă

3.

3+335 dr.

Podeț tubular existent

L=4,00m; D=500mm

 Rigolă carosabilă

L=6,0m; Hi=40cm

Degradat, lungime și secțiune insuficientă

4.

4+006 stg.

 

Rigolă carosabilă

L=6,0m; Hi=30cm

Lipsă canal de scurgere

 

 

  1. PODEȚE LATERALE - strada Derék km 0+300 – 1+120

Nr. Crt.

Poziția km

Poduri/Podețe existente

Tipul podețului proiectat

Observații

1.

0+309 dr.

Podeț tubular existent

L=7,80m; D=600mm

Rigolă carosabilă proiectată

Hi=45cm

 

Degradat

2.

0+350 stg.

Podeț dalat existent

L=5,00m; D=500mm

Rigolă carosabilă proiectată

Hi=45cm

 

Degradat

3.

0+500 dr.

Podeț dalat existent

L=6,50m; bxh=50x50cm

Podeț tubular proiectat

L=9,0m; D=600cm

Degradat

4.

0+570 dr.

Podeț tubular existent

L=10,00m; D=500mm

Rigolă carosabilă proiectată

L=12,0m; Hi=40cm

Degradat, lungime insuficientă

5.

0+765 dr.

Podeț dalat existent

L=6,50m; bxh=50x50cm

Rigolă carosabilă proiectată

L=10,0 m; Hi=40cm

Degradat, lungime insuficientă

 

 

 

  1. PODEȚE LATERALE - strada Keresztesek km 0+000 – 1+290

Nr. Crt.

Poziția km

Poduri/Podețe existente

Tipul podețului proiectat

Observații

1.

0+274 dr.

Podeț tubular existent

L=3,50m; D=400mm

Rigolă carosabilă proiectată

L= 7,50m; Hi=50cm

 

Degradat, lungime și secțiune insuficientă

2.

0+318 stg.

 

Rigolă carosabilă proiectată

L= 7,50m; Hi=30cm

 

 

3.

0+716 stg.

Podeț tubular existent

L=9,00m; D=600mm

 

Stare bună

 

Amenajarea intersecției cu drumul județean DJ121:

Drumul comunal DC7 la km 12+945, se intersectează cu drumul județean DJ121 km 37+190

Strada Keresztesek la km 0+000 și la km 1+245, se intersectează cu drumul județean DJ121 km 35+740, respectiv la km 35+810.

Prioritate vor avea vehiculele care circulă pe drumul județean, se vor monta indicatoare de oprire a vehiculelor care ies din drumurile/străzile menționate, deoarece vizibilitatea este redusă din cauza priorităților adiacente. Proiectul cuprinde toate cantitățile de lucrări necesare amenajării acestor trei(3) intersecții străzilor cu drum județean. Straturile ce alcătuiesc structura rutieră a drumului județean nu va fi modificată, iar structura rutieră pe DC7 și pe strada Keresztesek, în dreptul intersecției cu DJ121.

În zona intersecției DC7 cu DJ121, atât apele meteorice de pe platforma drumului județean DJ121, prin pantele tranversale și longitudinale, cât și apele meteorice din șanțurile betonate de pe DC7 prin pantele longitudionale, se scurg în rigole carosabile existente la marginea drumului județean spre pârâul Zăbala.

În zona celor două intersecții ale străzii Keresztesek cu DJ121, atât apele meteorice de pe platforma drumului județean DJ121, prin pantele transversale  și longitudionale, cât și apele meteorice din rigolele carosabile betonate de pe strada Keresztesek, prin pantele longitudinale, se scurg în șanțurile betonate existente la marginea drumului județean spre pârâul Păun.

Amenajări trotuare, parcări și zone verzi:

Parcări – pe drumurile studiate, nu există suprafețe disponibile între limitele proprietăților pentru amenajare de parcări.

Trotuare -  singurul sector de drum, unde s-au proiectat trotuare asfaltate, unde este spațiu suficient pentru amenajarea acestora între limitele proprietăților cadastrale, sunt următoarele: - pe drumul comunal DC7 între km 12+598 – 12+945 stânga.

Zone verzi – după terminarea lucrărilor , prin grija administratorului de drum, se vor amenaja spații verzi între totuare/borduri de încadrare și garduri/limite de proprietăți de-a lungul drumului în intravilan. Aceste suprafețe au lățimi variabile, conform planului de situație. În extravilan, zonele verzi existente nu vor fi afectate, ele nu se modifică.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: Nu este cazul.

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității:

pentru realizarea lucrărilor, s-au folosit agregatele minerale precum: pământ pentru umpluturi, aggregate de balastieră, aggregate de carieră, pietriș, nisip, apă, lemn pentru cofraje, lemn pentru cofraje.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate:

Pe durata desfășurării lucrărilor de construcții sunt generate deșeuri tehnologice, menajere și de ambalaje.

Deșeurile menajere vor fi colectate în pubele și evacuate periodic la rampele de depozitare a gunoiului conf. contractelor încheiate cu firme specializate în transportul și depozitarea deșeurilor.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: - emisiile din timpul desfășurării lucrărilor de construcție sunt asociate în principal cu manevrarea și transportul unor materiale. Udarea periodică a depozitelor de agregate reprezintă o măsură de reducere a emisiilor. Utilajele vor fi periodic verificate din punct de vedere tehnic. Transportul materialelor fine se va face pe cât posibil acoperit.

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice: Se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii, PSI, de exploatare corectă a utilajelor şi prevederile fişelor tehnice de securitate.

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): nu este cazul.

Proiectul nu prezintă risc pentru sănătatea umană, din contră va contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață a populației din zonă.

2. Amplasarea proiectului

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: Conform Certificatului de urbanism nr. 260 din 11.05.2023 eliberat de Consiliul Județean Covasna, lucrările vor fi executate în intravilanul și extravilanul localității, terenul este în proprietatea publică a comunei Zăbala, conform extrase CF nr. 25051, 24560, 25280,25263,25262. Folosința actuală a terenului: domeniul public(drumuri locale).

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: nu este cazul

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional – nu este cazul;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: – Nu este cazul

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: lucrările se vor executa în Zăbala.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: respectarea punctului de vedere nr. 2130/08.11.2023 primit de la Direcția Județeană pentru Cultură Covasna înregistrat la APM Covasna nr. 9171/08.11.2023 - ,,În cazul descoperirii incidentale a unor vestigii arheologice, proprietarul este obligat să sesizeze orice activitate și să informeze Direcția Județeană pentru Cultură Covasna, în termen de 72 de ore în conformitate cu Alin(4), Art. 4, Cap. II din OG 43/2000 republicată,,.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): Lungimea totală a traseului propus pentru modernizare este de L=8,985 km.

  b) natura impactului: organizarea de șantier, platforme pentru depozitarea materiilor prime, locuri special amenajate pentru depozitarea cdeșeurilor etc.;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: nu vor fi schimbări profunde ale factorilor de mediu; impact redus.

  e) probabilitatea impactului – numai în cazul unor poluări accidentale;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact nesemnificativ și reversibil, numai pe perioada de execuție a lucrărilor.

 g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul;

  h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor.

    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 (Actualizată), privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ.

    III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

  • - Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna a emis Aviz de gospodărire a apelor nr. 76/06.11.2023 privind proiectul ”Modernizare drumuri de interes local în comuna Zăbala,  județul Covasna”;

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, aprobată prin Legea nr. 17/2023;
  2. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  5. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor, pe timp secetos drumurile de acces vor fi stropite periodic pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  6. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate;
  7. Deşeurile se vor colecta selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  8. Platforma organizării de șantier va fi dezafectată permițând revenirea la folosința anterioară. La finalul lucrărilor de reabilitare a drumului, vehiculele și utilajele folosite vor fi îndepărtate de pe amplasament.
  9. Se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale cu hidrocarburi prin asigurarea stării de bună funcţionare a utilajelor şi vehiculelor folosite;
  10. În cazul unor scurgeri de motorină sau uleiuri, vor fi luate imediat măsuri de colectare și prevenire sau înlăturare a poluării solului, pentru a preveni infiltararea în adâncime spre apa subterană;
  11. În situația producerii de poluări accidentale în timpul execuției lucrărilor, titularul proiectului va anunța Administrația Bazinală de Apă Olt, APM Covasna şi Comisariatul Judeţean Covasna al Gărzii Naţionale de Mediu;
  12. Obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 260/11.05.2023 eliberat de Consiliul Județean Covasna şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  13. Respectarea condițiilor din Avizul de gospodărire a Apelor nr. 76/06.11.2023 (înregistrat la APM cu nr. 9139/07.11.2023) din partea SGA Covasna
  • Conform Procesului-verbal nr. 32 din data de 09.11.2023 încheiat în urma ședinței CAT s-a solicitat: respectarea condițiilor din adresa nr. 2169/CJCV/08.11.2023 primită în scris de la Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Covasna(GNM) înreg. la APM Covasna cu nr. 9195/08.11.2023: la gestionarea deșeurilor din construcții să se respecte prevederile art. 4 și art. 17, alin. 4 și art. 15, alin. 1 din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cât și prevederile Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului.
  1. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei.
  2. Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

        Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii                                                   Coordonator CFM,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                   Ing. Ghican Oana Elena                                

           

                                                         

Întocmit,

Referent de specialitate

Stanciu Maria