Înapoi

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din 08.04.2024

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de GDU ENERGY SRL cu sediul în comuna Hălchiu, sat Hălchiu, str. Bodului, nr. 740C, județul Brașov, înregistrată la APM Covasna cu nr. 5508/06.07.2023,

în baza Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 04.04.2024 că proiectul AMENAJARE CENTRALĂ ELECTRICĂ FOTOVOLTAICĂ ”CEF GDU ENERGY – SECTOR 1.4.” BRANȘAMENTE ȘI RACORDURI LA REȚELE DE INTERES, INCLUSIV ORGANIZARE DE ȘANTIER ȘI OPERAȚIUNI NOTARIALE propus a fi amplasat în comuna Reci, FN, extravilan, județul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul propus intră sub incidenţa Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, fiind încadrat în anexa nr. 2, la punctul 3 litera a);
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat la sediu și pe pagina proprie de internet în data de 10.07.2023; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat pe pagina de internet https://www.anuntmediu.ro/ și afișat la sediul Primăriei Reci în data de 14.03.2024; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 08.04.2024, anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat pe paginat de internet https://www.anuntmediu.ro/ și afișat la sediul Primăriei Reci în data de 05.04.2024), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Proces-verbal ședință CAT nr. 11/04.04.2024;
  4. Doveziile achitării tarifelor de derulare a procedurii OP 100 și 400 lei;
  5. Memoriul de prezentare înregistrat la APM Covasna cu nr. 2554/18.03.2024;
  6. Lista de control EIA întocmit conform Ordinului M.M.A.P. nr. 269 din 20 februarie 2020;
  7. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

 

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Obiectul investiției constă în realizarea, pe terenurile extravilane situate în Comuna Reci cu suprafața totală de 428.100 m2, aflate în proprietatea BÂRSA IMOBILIARE S.R.L., cu drept de superficie, conform contract de superficie nr. 733 din 11.05.2023, în favoarea GDU ENERGY S.R.L., a unui parc fotovoltaic (Centrala Electrică Fotovoltaică).

Localizarea suprafețelor, necesare realizării investiției, poate avea ca reper latitudine   45°46'27.88"N, longitudine 25°56'39.18"E și o altitudine de aproximativ 590 m. Vecinătățile amplasamentului sunt:

  • pe direcţia Nord: terenuri libere, drum comunal - DC 16
  • pe direcţia Sud: terenuri libere
  • pe direcţia Est: terenuri libere, drum comunal - DC 25
  • pe direcţia Vest: terenuri libere, drum comunal - DC 26

          Pe amplasament se vor monta un număr maxim de aproximativ 78.771 buc panouri fotovoltaice, pentru o putere instalată de aproximativ 55,14 MWp generată de modulele fotovoltaice și  o putere totală a invertoarelor de aproximativ 54,9 MW.    S-au ales panouri fotovoltaice bifaciale, monocristaline, tehnologie half-cut, cu o putere instalată a panoului de 700 Wp în condiții STC. Pentru a prelua energia de la invertoare se propun a fi montate posturi de transformare JT/MT kV cu puteri cuprinse între 630 ÷ 6300 kVA.

Racordarea centralei electrice fotovoltaice la rețeaua electrică a Operatorului de Transport (TRANSELECTRICA S.A.) se va face în conformitate cu Avizul Tehnic de Racordare, urmând ca soluția de racordare a centralei electrice fotovoltaice să se stabilească printr-un studiu de soluție, în conformitate cu ordinele ANRE în vigoare.

Principalele lucrări de construcții necesare pentru amenajarea centralei fotovoltaice:

  • Amenajare teren;
  • Montarea structură metalică galvanizată pentru fixarea panourilor fotovoltaice – montajul se va face prin batere, nefiind necesare fundații din beton
  • Montare panouri fotovoltaice pe stuctură metalică;
  • Montare gard metalic, galvanizat, anticățărare - fără fundație din beton - se vor utiliza ancore metalice galvanizate pentru fixare și rigidizare în pământ;
  • Montare rețele electrice subterane – de joasă și medie tensiune
  • Montare posturi de transformare în anvelopă, din beton/metalică, prefabricată

Fundații pentru postul de transformare: posturile de transformare sunt anvelope prefabricate, de beton armat, amplasate pe un strat de fundare realizat din piatră spartă cu grosimea de 20 cm peste care se toarnă un strat de beton de egalizare clasa C 8/10, cu grosimea de cca. 15 cm, ulterior dacă este cazul, se așterne un strat de nisip de aducere la cotă. În situatia in care furnizorul are alte indicații referitoare la montarea PTAb-ului, se vor respecta specificațiile acestuia

Structuri metalice susținere panouri: sistemele de cadre pentru panouri vor fi alcătuite din profele metalice de tip C, U, sau Z din oțel de uz general pentru construcții. Îmbinarea pieselor subansamblurilor se face cu șuruburi. Fixarea pe sol a structurii se face prin înfigerea stâlpilor în pământ cu ajutorul unor echipamente pneumatice. Împrejmuirea parcului se va realiza cu un gard din panouri gard zincate (plasă bordurată), fixate pe stâlpi din țeava rectangulară zincată 50x40x2 mm, care vor avea o fundație de 40x40 cm la adâncimea de -1,10 m. La partea superioară se prevăd 3 rânduri de sârmă ghimpată.

Amenajare acces auto și drumuri interioare: pentru accesul utilajelor, în perioada executării lucrărilor de construire, dar și ulterior pentru operare și mentenanță s-a prevăzut amenajarea unui acces din drumul de exploatare din vecinătate.  Accesul se va continua cu un drum interior până la locul în care se va amenaja postul de transformare. Drumul interioar va avea lățimea de 3,0 m. Structura drumurilor:

  • Patul drumurilor din pământ, prin decapare pământ vegetal și umpluturi compactate;
  • Strat geotextil;
  • Fundație din balast sort 40-63 mm în grosime de 30 cm cu grad de compactare  98%, în cel puțin 93% din punctele de măsurare și minim 95 %, în toate punctele de măsurare;
  • Strat de macadam din piatră spartă sort 40 - 63 mm și split cu granulația 16 -25 mm, grosimea stratului fiind de 10 cm după compactare.

Fundații pentru  posturile de transformare si stalpii de iluminat sunt fundații izolate, rigide, din beton armat. Pentru fixarea stâlpilor de iluminat pe fundație, în blocurile de fundare sunt montate șuruburile de ancorare conform specificației producătorului. Posturile de transformare sunt anvelope prefabricate, de beton armat, amplasate pe un strat de fundare realizat din piatră spartă cu grosimea de 20 cm peste care se toarnă un strat de beton de egalizare clasa C 8/10, cu grosimea de cca. 15 cm, ulterior dacă este cazul, se așterne un strat de nisip de aducere la cotă. În situatia in care furnizorul are alte indicații referitoare la montarea PTAb-ului, se vor respecta specificațiile acestuia.

Utilități: nu este necesara racordarea obiectivului la retelele de apa și canalizare. Alimentarea cu apa necesara grupului sanitar din container se va face cu cisterna, iar apele uzate vor fi deversate intr-un bazin vidanjabil amplasat în imediata apropiere. Pentru spălarea periodică a panourilor fotovoltaice apa va fi adusă cu cisterna. La spalare se va folosi un detergent biodegradabil.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate: în zonă sunt proiectate parcuri fotovoltaice similare de către același titular;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: centrala fovoltaică transformă radiția solară în energie electrică;

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri materiale de construcţii, deşeuri metalice, deşeuri de ambalaje material plastic, ambalaje hârtie și carton, ambalaje din lemn,  cabluri, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate. În timpul funcţionării vor fi generate îndeosebi deşeuri menajere şi deşeuri de la echipamente electrice şi electronice DEEE (cod 16 02 14) – deşeuri rezultate ocazional din lucrări de întreţinere/service (piese şi cabluri defecte). Deşeurile generate vor fi preluate de către firme autorizate pentru colectarea, valorificarea sau eliminarea lor;

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: nu este cazul;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

- risc redus de poluări accidentale a solului cu hidrocarburi provenite de utilajele și mijloacele de transport folosite în timpul montării centralei fotovoltaice;

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - nu este cazul;

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: conform Certificatului de urbanism folosința actuală a imobilelor este pășune;

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia:

- nu este cazul;

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor – nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – nu este cazul;

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: nu este cazul.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: conform punctului de vedere emis de Direcția Județeană pentru Cultură Covasna documentația a fost înaintată pentru avizare la DJC Covasna;

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): suprafața amplasamentului 428.100 mp.

  b) natura impactului: zgomote și vibrații, emisii în aer generate în perioada de execuție;

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale cu hidrocarburi în timpul montării panourilor;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact  reversibil, faza de construire (realizare parc fotovoltaic) va dura aproximativ 18 luni si va functiona pe o perioada  de cel puţin 25 de ani.

  g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: în zonă sunt proiectate parcuri fotovoltaice similare de către același titular;

  h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și mijloacelor de transport – în perioada de execuție.

 

II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completările ulterioare, fiind situat în afara ariilor naturale protejate;

 

III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa prevederilor art. 48 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare; conform punctului de vedere nr. 1844/26.03.2024 emis de SGA Covasna proiectul nu necesită solicitarea și obținerea avizului de gospodărire a apelor;

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, a OUG 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor aprobată cu completări și modificări prin Legea nr. 17/2023;
  2. În cazul descoperirii incidentale a unor vestigii arheologice, executantul este obligat să sisteze orice activitate și să informeze Direcția Județeană pentu Cultură Covasna în termen de 72 ore în conformitate cu art. 4, cap II din OG 43/200 republicată;
  3. În timpul executării lucrărilor se vor lua toate masurile necesare pentru evitarea poluarii accidentale a solului cu hidrocarburi provenite de la utilajele și mijloacele de transport;
  4. Pe timp secetos se vor efectua stropiri periodice pentru limitarea cantităţii de praf antrenate de mijloacele de transport;
  5. Se vor lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele), se va înştiinţa ITM Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  6. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  7. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  9. Deşeurile se colectează separat şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor, substanţelor poluante de orice fel. La gestionarea deșeurilor din construcții se vor respecta prevederile art. 4, art. 15 (1), 17 (4) din OUG nr. 92/2021;
  10. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  11. Obţinerea tuturor avizelor precizate în Certificatul de urbanism nr. 353/16.06.2023 eliberat de Consiliul Județean Covasna, şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  12. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  13. Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.
  14. Înainte de punerea în funcţiune a obiectivului titularul proiectului are obligaţia de a solicita şi de a obţine autorizaţie de mediu, conform prevederilor Ordinului M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare.

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

  Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

  Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă în instanţă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu ori, după caz, cu decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

  Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei prevăzute la art. 21 alin. (3) sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

  Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la art. 22 alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

  Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzută la art. 22 alin. (1) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.

    

     Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR   EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

  

 

 

 

 

Şef Serviciu, Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                    Responsabil Comp. CFM,

         Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                             Ing. Ghican Oana-Elena

 

 

 

                                 Întocmit, Cons. AAA, Ing. Farkas János