Material realizat cu sprijinul financiar al Programului LIFE al Comisiei Europene și cofinanțare de
Material realizat cu sprijinul financiar al Programului LIFE al Comisiei Europene și cofinanțare de la bugetul de stat, în cadrul Proiectului LIFE „Creșterea capacității instituționale la nivelul Ministerului Mediului – LIFE14CAP/RO/000007”. Beneficiar: Ministerul Mediului
Navigare rapida:
Program functionare APM Ialomita:
Luni - Joi 8:00 – 16:30;
Vineri 8:00 - 14:00
Sediu:
Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează (art. 7 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor).
De asemenea, petiţiile ilizibile, cele în care obiectul solicitării nu este clar, precum şi cele care conţin injurii şi expresii denigratoare la adresa instituției sau a funcţionarilor publici, se clasează.