PROIECTE AFM

COMUNICAT DE PRESĂ

Start ”CASA VERDE”:

Românii pot depune dosarele începând cu 10 octombrie

Astăzi, 28 septembrie 2016, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor lansează Programul Casa Verde Clasic, atât pentru populație cât și pentru persoanele juridice, urmare a publicării Ghidului de Finanțare în Monitorul Oficial și dispoziției AFM privind perioadele în care se pot depune proiectele în vederea obținerii finanțării.

Populația poate începe pregătirea dosarelor de finanțare care vor fi depuse, la sediile agențiilor pentru protecția mediului din județele de reședință, în sesiunea programată între 10 și 24 octombrie.

Prin Programul Casa Verde populația și persoanelejuridice pot beneficia de finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă.

Bugetul alocat pentru întreaga țară este de 94 demilioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populației și 34 de milioane persoanelor juridice.

Echipamentele finanțate pentru populație prin Casa Verde sunt panourile solare și pompele de căldură, cunatumul finanțării nerambursabile prin AFM fiind în funcție de tipul instalației, astfel:

până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate;

până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate;

până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.

Administraţia Fondului pentru Mediu cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a pus la dispoziția agențiilor județene pentru protecția mediului o aplicație informatică web care permite înregistrarea dosarelor pentru Programul ”CASA VERDE” în timp real.

Pentru informarea beneficiarilor Programului ”CASA VERDE”, Administrația Fondului pentru Mediu va publica zilnic situația statistică a dosarelor depuse pe fiecare județ.


Proiecte POS Mediu, Axa prioritară 4

  • Asociaţia SOS VIITORUL Bacău, în calitate de beneficiar, derulează proiectul: „Managementul durabil al trei arii protejate situate pe râul Moldova" ca urmare a semnării Contractului de finanţare nr. 141027 din 17.06.2013, cu numărul de înregistrare în SMIS-CSNR 43348.

Proiectul a fost aplicat în cadrul POS Mediu, Axa prioritară 4 Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii şi este co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Perioada de implementare a proiectului este de 25 luni, respectiv de la 20.06.2013 la 20.07.2015. Valoarea totală a proiectului este de 3.362.746 lei.

Ariile vizate de proiect sunt ariile naturale protejate integrate în reţeaua ecologică europeană Natura 2000:

-          ROSCI 0363 Râul Moldova între Oniceni şi Miteşti

-          ROSCI 0365 Râul Moldova între Păltinoasa şi Ruşi

-          ROSCI 0364 Râul Moldova între Tupilaţi şi Roman

Obiectivul general al proiectului îl constituie: Asigurarea stării de conservare favorabilă a speciilor şi habitatelor de interes naţional/ comunitar din cele trei arii naturale protejate.


PROGRAM LIFE

 

LANSAREA NOULUI APEL DE PROPUNERI DE PROIECTE

PENTRU PROGRAMUL LIFE  AL UNIUNII EUROPENE - 2020

 

Dacă ai identificat o problemă de mediu sau în domeniul schimbărilor climatice în România, ai oportunitatea de a solicita finanţare pentru punerea în practică a unor soluţii prin programul LIFE al Uniunii Europene. Vă prezentăm mai jos detalii despre acest program de finanțare pentru care se pot depune propuneri de proiecte în perioada imediat următoare.

Obiectivul general al programului LIFE este de a contribui la punerea în aplicare, actualizarea și dezvoltarea politicii și legislației UE în materie de mediu și climă. Pentru perioada 2014-2020, bugetul LIFE este de 3,46 miliarde euro, din care 2,59 miliarde euro sunt destinate subprogramului Mediu şi 0,86 miliarde euro subprogramului Acţiune pentru climă.

Rata maximă de cofinanțare din partea programului LIFE poate ajunge la 55% pentru proiecte de bune practici, proiecte demonstrative sau proiecte-pilot precum și pentru proiecte de informare, conștientizare și diseminare. Proiectele LIFE Natură și Biodiversitate au o rată de cofinanțare de 60%, dar pot ajunge la o rată de 75% pentru proiecte care abordează specii sau habitate prioritare.

Comisia Europeană invită persoanele juridice (entitățile) înregistrate în Uniunea Europeană (UE) să prezinte propuneri pentru apelul de proiecte pentru granturile de acțiune LIFE 2020. Apelul acoperă propuneri pentru ambele subprograme LIFE: LIFE Mediu si LIFE Clima. Termenele limita de depunere de proiecte pot fi consultate aici: https://ec.europa.eu/easme/en/section/life/calls-proposals. Termenul limită de depunere a candidaturilor pentru subprogramul Mediu este 16/07/2020 , în timp ce pentru subprogramul Climă termenul este 06/10/2020.

Cine poate depune o propunere de proiect? Propunerile pot fi depuse de persoane juridice înregistrate în Uniunea Europeană. Solicitanții se pot încadra în trei tipuri de beneficiari:

  • organisme publice (inclusiv instituţii de învăţământ),
  • organizații comerciale private (IMM-uri etc.)
  • organizații private necomerciale (inclusiv ONG-uri).

Pentru informații suplimentare  puteți consulta „pachetul de depunere a candidaturii” pentru apelul la proiecte LIFE 2020. „Pachetele de depunere si de evaluare a candidaturii” conțin explicații complete și detaliate cu privire la eligibilitate, proceduri, ratele de cofinanțare precum și alte detalii relevante. Acestea pot fi descărcate aici: https://ec.europa.eu/easme/en/section/life/calls-proposals.

Dacă aveți nevoie de îndrumare, contactați  experții Agenției Executive pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (EASME), mandatată de Comisia Europeană pentru gestionarea programului LIFE. Puteți trimite întrebările Dvs. la adresele de e-mail EASME-LIFE-ENQUIRIES@ec.europa.eu. Vă rugăm să includeți în subiectul email-ului dvs. “Romanian proposal…”.

Pentru informații generale despre cine poate depune o propunere, cum se construiește un prioect LIFE și alte întrebări frecvente vizitați site-ul: https://ec.europa.eu/easme/en/section/life/calls-proposals sau consultati filmul de promovare a programului LIFE în limba română  https://www.youtube.com/watch?v=fqO4zhzqspo    

De asemenea, puteți urmări prezentările din cadrul evenimentelor de promovare a noului apel de propuneri de proiecte pentru programul LIFE 2020 (LIFE EU Info Day din data de 30.04.2020), înregistrările webinarelor (în limba engleză) precum și informații despre cum să pregătești o aplicație de calitate, la adresele https://ec.europa.eu/easme/en/eu-life-information-and-networking-day .

Mai multe îndrumări despre scrierea și implementarea cu succes a unui proiect LIFE, respectiv despre proiectele desfășurate în România găsiți la adresa  http://www.mmediu.ro/categorie/ghiduri-life/224

Programul LIFE finanțează multe proiecte care dezvoltă inovații pentru adaptarea la schimbările climatice. Pe 2 aprilie a fost lansat apelul de propuneri de proiecte în domeniul acțiunilor pentru climă (detalii aici: https://ec.europa.eu/easme/en/adapting-climate-change).

Pentru alte detalii despre Programul LIFE 2020, vă rugăm accesați Punctul Național de Contact LIFE:

Marisanda PÎRÎIANU - DIRECTOR DIRECȚIA ACCESARE FONDURI EXTERNE, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, București, România

Tel.: 004 021-408.95.87; e-mail: marisanda.piriianu@mmediu.ro

Carmen Mădălina COZMA: Project Manager proiect ”LIFE - Creșterea Capacității Instituționale”, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor București, România

Tel.: 004 021-408.96.09; mobil: +40746248590/ +40733041001;

E-mail: madalina.cozma.life@mmediu.ro

În speranța că sunteți interesați de oportunitățile de finanțare ale programului LIFE al Uniunii Europene, vă încurajăm să contactați experții noștri pentru consiliere în vederea dezvoltării sau definitivării unor proiecte LIFE.