Înapoi

Comunicat de presa: Obligația operatorilor economici de a dovedi că au făcut publică solicitarea de obținere a autorizației de mediu în cadrul procedurii de reglementare a activității din punct de vedere al protecției Mediului

    

Obligația operatorilor economici de a dovedi că au făcut publică

solicitarea de obținere a autorizației de mediu în cadrul procedurii de reglementare a

activității din punct de vedere al protecției Mediului

Agenția pentru Protecția Mediului Olt informează operatorii economici din județul Olt că solicitarea și obținerea autorizaţiei de mediu sunt obligatorii atât pentru desfăşurarea activităţilor existente, cât şi pentru începerea activităţilor noi, în conformitate cu prevederile Ordinului MMDD nr.1798 / 2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, cu modificările și completările ulterioare.

La solicitarea unei autorizaţii de mediu titularul activităţii desfășurate pe raza județului Olt, este obligat să depună la APM Olt, o documentație care cuprinde: cererea pentru eliberarea autorizaţiei de mediu, fişa de prezentare şi declaraţie, dovada că a făcut publică solicitarea de obținere a autorizației de mediu, planul de situaţie şi planul de încadrare în zonă a obiectivului și alte documente în funcție de specificul activității pe care o desfășoară, în conformitate cu prevederile art. 8, alin. 1, din Ordinul MMDD nr.1798 / 2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, cu modificările și completările ulterioare.

Agenția pentru Protecția Mediului nu va înregistra solicitările de obținere a autorizațiilor de mediu care nu cuprind documentația mai sus menționată.

În ceea ce privește anunțul public prin care operatorul economic face dovada că a făcut publică solicitarea de obținere a autorizației de mediu (parte integrantă din documentația de solicitare a autorizației de mediu), acesta poate face publică solicitarea de obținere a autorizației de mediu, prin metodele de informare prevăzute în anexa nr.3 a Ordinul MMDD nr.1798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: afişajul în zona obiectivului şi la sediul administraţiei publice locale, publicarea în ziarele de tiraj, postarea pe pagina proprie de internet, prezentarea prin posturile de radio şi televiziune, comunicările scrise, transmise persoanelor şi asociaţiilor interesate.

Conţinutul minim al informaţiilor va consta în: datele de identificare ale unităţii care a solicitat actul de reglementare (denumirea unităţii, adresa, fax, telefon etc.), denumirea activităţii, amplasarea obiectivului şi adresa, scopul acţiunii propuse, adresa, nr. de telefon şi de fax ale autorităţii pentru protecţia mediului, la care se pot obţine informaţii suplimentare şi la care se depun în scris, sub semnătură şi cu datele de identificare, contestaţii şi sugestii legate de activitate și data limită până la care se primesc propuneri şi contestaţii.

Publicul interesat poate să depună la APM OLT contestații și sugestii legate de activitate până la data limită menționată în anunțul public. APM Olt nu este obligată să ia în considerare propuneri şi contestaţii care intervin după acest termen limită.

Formularele tip necesare operatorilor economici din județul Olt, pentru solicitarea actelor de reglementare pentru activitățile desfășurate pe raza județului Olt sunt afișate pe pagina de internet a APM Olt:  www.apmot.anpm.ro