Înapoi

Informare de presă cu privire la Săptămâna Europeană a Mobilității 16 – 22 septembrie 2024 (înscrieri activități pe platforma EUROPEANMOBILITYWEEK 2024)

EMW Poster RO

EMW_Thematic_Guidelines - RO

Ziua fara masini in 10 PASI-_Final_RO

 

Săptămâna Europeană a Mobilității 16 – 22 septembrie 2024  (înscrieri activități pe platforma EUROPEANMOBILITYWEEK 2024)

Agenția pentru Protecția Mediului Olt adresează invitația primăriilor de municipii și orașe, organizațiilor non-guvernamentale, unităților de învățământ, companiilor din județul Olt, de a se înscrie cu activități dedicate Săptămânii Europene a Mobilității 16-22 septembrie 2024, pe platforma mobilityweek.

Primăriile municipiilor și orașelor, organizațiile non-guvernamentale, unitățile de învățământ, companiile din județul Olt se pot înscrie cu initiative / acțiuni / evenimente pe platforma mobilityweek, accesând link-urile care sunt postate pe pagina de facebook a APM Olt.

Tema din acest an a Săptămânii Europene a Mobilității 16 -22 septembrie 2024 este                             “Să folosim spațiul public împreună iar sloganul este “Combină și deplasează-te”.

Acest eveniment anual este o oportunitate pentru toate autorităţile locale de a oferi spijinul lor cetăţenilor şi de a se implica în luarea unor decizii privind mobilitatea urbană durabilă, respectiv de a crea piste pentru biciclete, baze sportive sau de a mări spaţiile destinate activităţilor sportive şi în general activităţilor şi mişcării în aer liber. 

            Ținand cont ca peste 70% dintre europeni trăiesc în zone urbane, spațiul public a ajuns să fie limitat în multe orașe. Un loc în care să existe suficient spațiu pentru toți oamenii, pentru toate modurile de transport și pentru toate activitățile oferă o mai mare echitate socială, o mai mare siguranță rutieră, mai puțin

zgomot, mai puțină poluare atmosferică și o mai bună calitate a vieții. Prin urmare, folosirea spațiului public împreună aduce multe beneficii societății.

Spațiul public este pentru toți! Toată lumea ar trebui să îl poată folosi în siguranță și să se bucure de el, încurajând mobilitatea personală și interacțiunea socială.

 “Săptămâna Mobilităţii Europene 16-22 septembrie”, este un eveniment care se desfăşoară în fiecare an la nivel european. Primele manifestări în cadrul “Săptămânii Mobilităţii Europene” s-au desfăşurat în aprilie 2002 la Bruxelles, fiind organizate de Comisia Europeană.