Ghidul autoritatilor publice pentru accesul publicului la informatia de mediu

Prezentare

„Statul recunoaste oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos si echilibrat ecologic, garantând în acest scop accesul la informatia privind mediul, cu respectarea conditiilor de confidentialitate prevăzute de legislatia în vigoare”  (OUG 195/2005)

Legislaţia specifică în vigoare asigură publicului dreptul de acces la informaţia privind mediul deţinută de sau pentru autorităţile publice şi stabileşte condiţiile, termenii de bază şi modalităţile de exercitare a acestui drept.

Informaţia privind mediul este orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice formă materială despre:

    a) starea elementelor de mediu, cum sunt aerul şi atmosfera, apa, solul, suprafaţa terestră, peisajul şi ariile naturale, inclusiv zonele umede, marine şi costiere, diversitatea biologică şi componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic, precum şi interacţiunea dintre aceste elemente;

    b) factorii, cum sunt substanţele, energia, zgomotul, radiaţiile sau deşeurile, inclusiv deşeurile radioactive, emisiile, deversările şi alte evacuări în mediu, ce afectează sau pot afecta elementele de mediu prevăzute la lit. a);

    c) măsurile, inclusiv măsurile administrative, cum sunt politicile, legislaţia, planurile, programele, convenţiile încheiate între autorităţile publice şi persoanele fizice şi/sau juridice privind obiectivele de mediu, activităţile care afectează sau pot afecta elementele şi factorii prevăzuţi la lit. a) şi b), precum şi măsurile sau activităţile destinate să protejeze elementele prevăzute la lit. a);

    d) rapoartele referitoare la implementarea legislaţiei privind protecţia mediului;

    e) analizele cost-beneficiu sau alte analize şi prognoze economice folosite în cadrul măsurilor şi activităţilor prevăzute la lit. c);

    f) starea sănătăţii şi siguranţei umane, inclusiv contaminarea, ori de câte ori este relevantă, a lanţului trofic, condiţiile de viaţă umană, siturile arheologice, monumentele istorice şi orice construcţii, în măsura în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu prevăzute la lit. a) sau, prin intermediul acestor elemente, de factorii, măsurile şi activităţile prevăzute la lit. b) şi c);

Poate solicita informatii privind mediul orice persoană fizică sau juridică, indiferent de cetăţenie, naţionalitate sau domiciliu, iar în cazul persoanelor juridice, indiferent de locul în care sunt înregistrate sau în care se află centrul efectiv al activităţii lor.

Orice persoană care solicită informatii privind mediul are dreptul să le primească fără a justifica scopului în care această informaţie a fost cerută, adica fără să demonstreze că are vreun interes specific în a afla respectivele informatii

Furnizarea de informatii privind mediul este GRATUITA

Accesul la justiţie se face potrivit dispoziţiilor din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.


Cadrul legislativ:

  • Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziilor şi accesul la justiţie în problemele de mediu (Convenţia de la Aarhus); 
  • Hotărârea de Guvern nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul; 
  • Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public; 
  • Hotărârea de Guvern nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes publice;
  • Ordin nr. 1182/2002 pentru aprobarea Metodologiei de gestionare şi furnizare a informaţiei privind mediul, deţinută de autorităţile publice pentru protecţia mediului.