Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE INCADRARE 

din data de 01.08.2024

 

Ca urmare a notificării adresate de COMPOSESORATUL DEALUL PIATRA MARE DOBÂRLAU BĂCEL, cu sediul în comuna Chichiș, sat Băcel, nr. 119, județul Covasna, prin SC NEW WAY SRL cu sediul în Brașov, str. Carpaților, nr. 59A, județul Brasov, privind avizarea „AMENAJAMENTUL SILVIC AL FONDULUI FORESTIER PROPRIETATE PRIVATĂ APARŢINÂND COMPOSESORATULUI DEALUL PIATRA MARE DOBÂRLĂU-BĂCEL ȘI PERSOANELOR FIZICE GĂITAN VIRGIL, KEREKEȘ IOAN, U.P. I DEALUL PIATRA MARE DOBÂRLĂU-BĂCEL, JUDEȚUL COVASNA”, amplasat pe raza UAT Dobârlău din U.P. I Dealul Piatra Mare, judeșul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 2769/25.03.2024 în format electronic și 2832/27.03.2024 în format letric ,

În baza:

  • - Hotărârii nr. 43 din 16 ianuarie 2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărâre nr. 236/2023 pentru aprobarea metodologiei de derulare a procedurii de evaluare de mediu pentru amenajamentele silvice;
  • Ordinul nr. 1.682/2023 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ordinul nr. 1.822/2020 pentru aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate.

 

Agenţia de Protecţie a Mediului Covasna ca urmare a:

- ca urmare a consultării autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 28.03.2024 la sediul APM Covasna( proces-verbal nr. 10/28.03.);

- amenajamentul silvic nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;

- în conformitate cu prevederile art. 5. alin (3) pct. a) și a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potențiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe;

- în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

D e c i d e:

 

Planul „AMENAJAMENTUL SILVIC AL FONDULUI FORESTIER PROPRIETATE PRIVATĂ APARŢINÂND COMPOSESORATULUI DEALUL PIATRA MARE DOBÂRLĂU-BĂCEL ȘI PERSOANELOR FIZICE GĂITAN VIRGIL, KEREKEȘ IOAN, U.P. I DEALUL PIATRA MARE DOBÂRLĂU-BĂCEL, JUDEȚUL COVASNA”, amplasat pe raza UAT Dobârlău din U.P. I, jud. Covasna, titular COMPOSESORATUL DEALUL PIATRA MARE DOBÂRLAU BĂCEL, cu sediul în comuna Chichiș, sat Băcel, nr. 119, județul Covasna, prin SC NEW WAY SRL cu sediul în Brașov, str. Carpaților, nr. 59A, județul Brasov, nu necesită evaluare de mediu și nu necesită evaluare adecvată și se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

 

Documentaţia conţine:

- Notificare pentru obtinerea actului de reglementare al agentiei de mediu pentru realizarea proiectului;

- Proces verbal al Conferinţei I de amenajare;

- Proces verbal al Conferinţei a II-a de amenajare nr. 338/26.07.2024, înregistrat la APM Covasna cu nr. 6190/29.07.2024;

- Temă de proiectare;

- Dovada mediatizării solicitării autorizaţiei de mediu – anunţurile I și II afișate în Ziarul Național  în data de 20.03.2024 și 25.03.2024;

-  Piese desenate;

-  Memoriul de prezentare a amenajamentului 

- Proces-verbal şedinţă CSC APM Covasna nr. 10/28.03.2024;

- Dovada achitării tarifului a avizului de mediu pentru planuri si programe;

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Suprafața totală a fondului forestier proprietate privată aparținând Composesoratului Dealul Piatra Mare Dobârlău-Băcel și persoanelor fizice Găitan Virgil, Kerekeș Ioan, U.P. I Dealul Piatra Mare Dobârlău-Băcel, județul Covasna, care face obiectul amenajării, este de 389,8 ha, conform documentelor de proprietate .

Documentele care atestă proprietatea asupra fondului forestier proprietate privată aparținând Composesoratului Dealul Piatra Mare Dobârlău-Băcel și persoanele fizice Găitan Virgil, Kerekeș Ioan, U.P. I Dealul Piatra Mare Dobârlău-Băcel, județul Covasna, sunt următoarele:

  - Titlul de proprietate nr. 8036/23.02.2010 (311,43 ha);

  - Titlul de proprietate nr. 8931/03.04.2012 (58,373 ha) și 11 ha pășune împădurită introdusă în fondul forestier la amenajarea precedentă;

- Titlul de proprietate nr. 2528/23.12.2002 (9,0 ha).

Fondul forestier proprietate privată aparținând Composesoratului Dealul Piatra Mare Dobârlău-Băcel și a persoanelor fizice Găitan Virgil, Kerekeș Ioan, U.P. I Dealul Piatra Mare Dobârlău-Băcel, județul Covasna se află la a treia amenajare în forma actuală.

Amplasamentul proprietăţii

Fondul forestier proprietate privată aparținând Composesoratului Dealul Piatra Mare Dobârlău-Băcel și a persoanelor fizice Găitan Virgil, Kerekeș Ioan, județul Covasna, organizat în U.P. I Dealul Piatra Mare Dobârlău Băcel, a făcut parte, înainte de retrocedarea către actualul proprietar, din punct de vedere al administrației silvice de stat, conform actelor de proprietate, din cadrul O.S. Întorsura Buzăului (U.P II Dobârlău) și O.S Covasna (U.P. III).

 Din punct de vedere administrativ-teritorial, suprafața luată în studiu se află pe raza U.A.T. Dobârlău, județul Covasna.

În prezent, pentru suprafața fondului forestier proprietate privată aparținând Composesoratului Dealul Piatra Mare Dobârlău-Băcel și a persoanelor fizice Găitan Virgil, Kerekeș Ioan, U.P. I Dealul Piatra Mare Dobârlău-Băcel, județul Covasna, Ocolul Silvic Covasna asigură serviciile silvice.

 

 

 

Repartiţia fondului forestier pe categorii de folosinţe

Repartiţia fondului forestier pe folosinţe se prezintă astfel:

 A - Păduri și terenuri destinate împăduririi sau reîmpăduririi

388,03 ha

 A1  - Păduri și terenuri destinate împăduririi pentru care se reglementează

 

           recoltarea de produse principale

352,59 ha

 A11 - Păduri inclusiv plantații cu reusită definitivă

352,26 ha

 A14 – Terenuri de reîmpădurit în urma tăierilor rase, a doborâturilor de vânt sau altor cauze

0,33 ha

 A2- Păduri și terenuri destinate împăduririi pentru care nu se reglementează recoltarea de produse principale

35,44 ha

 A21 - Păduri inclusiv plantații cu reușită definitivă

35,44 ha

 B - Terenuri afectate gospodăririi silvice

1,77 ha

 B2 – Linii de vânătoare și terenuri pentru hrana vânatului (57V)

0,23 ha

 B7 – Terenuri cultivate pentru nevoile administrative (56A)

1,54 ha

 Zonarea funcţională

În concordanţă cu obiectivele social - economice fixate, condiţiile staţionale existente, ţelurile de gospodărire adoptate şi structura reală a arboretelor, fondul forestier a fost încadrat, la actuala amenajare, în grupa I funcţională (35,44 ha) și grupa a II-a funcțională (352,59) ha în următoarele categorii funcţionale:

Grupa I

- 2.A – Arboretele situate pe stâncării, pe grohotișuri și pe terenuri cu eroziune în adâncime și pe terenuri cu înclinarea mai mare de 30 grade pe substrate de fliș (facies marnos, marno-argilos și argilos), nisipuri, pietrișuri și loess, precum și cele situate pe terenuri cu înclinare mai mare de 35 grade, pe alte substrate litologice (T.II).......................................................................................35,44 ha

Grupa II

- 1.C  – Arborete destinate să producă, în principal, lemn pentru cherestea (TVI)…...........352,59 ha

 Subunităţi de gospodărire

În raport cu obiectivele urmărite şi funcţiile de producţie şi de protecţie stabilite au fost constituite următoarele subunităţi de producţie sau protecţie:

A–Codru regulat, sortimente obişnuite.......................…..........................352,26 ha

M – Păduri supuse regimului de conservare deosebită………………   ....……............35,44 ha

Total U.P. I Dealul Piatra Mare Dobârlău-Băcel:                                                  387,70 ha

Bazele de amenajare

S-au adoptat următoarele baze de amenajare :

Regimul: codru;

Compoziţia ţel: corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure pentru arboretele exploatabile şi compoziţia ţel la exploatabilitate pentru celelalte arborete;

Exploatabilitatea: de protecţie, pentru arboretele încadrate în grupa I funcţională și tehnică pentru arboretele încadrate în grupa a II a funcțională;

Tratamente - Tăieri progresive;       

Ciclul - 110 ani.

Reglementarea procesului de producţie

Analiza şi adoptarea posibilităţii

La S.U.P. A s-au calculat următorii indicatori de posibilitate :

C.I.        = 1293 m3/an

Q           = 0,82

VD/10    = 1065 m3/an

VE/20    = 1143 m3/an

VF/40    = 2815 m3/an

VG/60   = 2077 m3/an

PCi        = 1065 m3/an

Pded.     = 1140 m3/an

Pind.     = 1203 m3/an

Padoptată    = 1065 m3/an

Se propune spre adoptare posibilitata de 1065 mc/an după creșterea indicatoare.

S-a prevăzut a se executa în deceniul care urmează următoarele cantităţi anuale de lucrări de îngrijire a arboretelor:

  • degajări     -      3,18 ha/an
  • curățiri    -      0,16 ha/an

  -     rărituri    -      8,50 ha/an cu un volum de extras de - 249 m3/an

Cu tăieri de igienă se estimează a se parcurge 199,19 ha/an cu un volum de extras de 183 m3/an.

Lucrări de conservare au fost prevăzute a se executa pe 0,06 ha/an, urmând a se recolta un volum de 2 m3/an.      

 Analiza şi adoptarea planurilor decenale

Posibilitatea de produse principale se va recolta din arboretele din u.a: 14, 15 A, 23 C, 56 B,

56 C, 56 D, 57 H.

Degajări s-au propus în arboretele din u.a.: 16 H, 16 I, 56 A, 57 F, 70 B.

Curățiri s-au propus în arboretele din u.a.: 15 B, 16 C, 24 E.

Rărituri s-au propus în arboretele din u.a.: 11, 12 A, 13 A, 17 C, 18 C, 18 D, 19 C, 23 A, 24 E, 57 D, 57 G, 70 A.

Lucrări de conservare s-au propus în arboretul din u.a.: 18 G.

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele:

Amenajamentul silvic analizat se integrează cu amenajamentele silvice ale suprafeţelor limitrofe, fiind o condiţie a  asigurării continuităţii vegetaţiei fondului forestier.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile:

În cadrul amenajamentului silvic, se vor propune, în funcție de situația din teren, realizându-se o analiză pentru fiecare unitate amenajistică în parte următoarele lucrări silvice:

  • Împăduriri, inclusiv completări în arborete (regenerări naturale/mixte sau plantații) care nu au închis starea de masiv, după caz;
  • Lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor: curățiri, rărituri, tăieri de igienă, după caz;
  • Tăieri de regenerare: tăieri progresive

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: -  Suprafața luată în studiu nu se suprapune cu situri de importanță comunitară;

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: - nu este cazul;

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor:

Amenajamentul propune lucrări silvice care au ca scop: gestionarea durabilă a pădurii, creşterea capacităţii de producţie şi protecţie a pădurilor.

Se vor respecta prevederile din rezoluţiile Conferinţelor Ministeriale pentru Protecţia Pădurilor din Europa, de la Helsinki (1993) şi Lisabona (1998):

- menţinerea şi sporirea adecvată a resurselor forestiere dar în acelaşi timp conservarea biodiversităţii în cadrul ecosistemelor forestiere;

-  executarea lucrărilor de regenerare la momentul oportun;

-  adaptarea periodizării operaţiunilor silviculturale şi de tăiere astfel încât să se evite interferenţa cu sezonul de reproducere al speciilor de animale sensibile, în special cuibăritul de primăvară şi perioadele de împerechere ale păsărilor de pădure;

-  păstrarea unor distanţe adecvate pentru a nu perturba speciile rare sau periclitate a căror prezenţă a fost confirmată;

-  în arboretele tinere se va menţine şi un anumit procent de specii pionere care sunt folosite ca hrană de speciile de mamifere sălbatice;

-  rotația ciclică a zonelor cu grade diferite de intervenție în timp și spațiu;

-  se interzice organizarea unor parchete de exploatare în zonele favorabile existenţei unor bârloguri în perioada noiembrie - martie;

b) natura cumulativă a efectelor: cumularea unor efecte provenind din implementarea anumitor poiecte/planuri/activităţi în suprafaţa studiată se va analiza individual, la reglementarea acestora;

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor):

Efectuarea  lucrărilor propuse prin amenajament are un efect pozitiv şi benefic atât asupra mediului şi implicit şi asupra  sănătăţii umane.

În caz de calamităţi (incendii, alunecări de teren, uscări anormale, doborâturi şi rupturi de vânt şi de zăpadă etc.), măsurile de gospodărire vor fi în conformitate cu O.M.670/2014, completat cu Ordinul 766/2018, privind modificarea şi completarea normelor tehnice silvice pentru amenajarea pădurilor. Acestea reglementează procedura şi situaţiile în care se solicită modificarea prevederilor amenajamentelor silvice.

          În funcţie de gradul de vătămare a arboretelor din cauza factorilor destabilizatori (biotici sau abiotici), vor fi prevăzute următoarele măsuri:

a) extragerea arborilor afectaţi (prin tăieri de igienă sau prin tăieri accidentale);

b) extragerea integrală a materialului lemnos, urmată de împăduriri cu specii aparţinând tipului natural fundamental de pădure;

          c) schimbarea compoziţiei-ţel de regenerare.

În toate situaţiile, lucrările vor avea în vedere ca biodiversitatea pădurilor să fie cât mai puţin afectată.

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): Planul propus reglementează o suprafaţă de păduri proprietate publică și privată de 389,8 ha;

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: nu este cazul;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: în faza de implementare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare, prezentul plan conţine măsuri de reducere a impactului asupra mediului;

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: nu este cazul.

 

Obligaţiile titularului:

  • Respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;
  • Se vor respecta epocile şi termenele de tăiere şi colectare a materialului lemnos din parchete prevăzute în OM 1540/2011; respectarea normelor de exploatare a masei lemnoase și evitarea pe cât posibil a rănirii arborilor rămași pe picior sau a semințișului în cazul tratamentelor; pe cât posibil se vor vor evita lucrările silvotehnice în perioada de reproducere a speciilor de animale sau a perioadei de cuibărit a păsărilor ce habitează în pădure; se va evita organizarea simultană a parchetelor pe suprafețe învecinate;
  • Exploatarea masei lemnoase se va realiza astfel încât să se evite degradarea solului; folosirea drumurilor de exploatare existente; se va evita colectarea masei lemnoase pe timp nefavorabil (ploi); în perioadele de îngheţ – dezgheţ sau cu precipitaţii abundente, în cazul în care platforma drumului auto forestier este îmbibată cu apă, se interzice transportul de orice fel; se interzice degradarea zonelor umede, desecarea, drenarea sau acoperirea ochiurilor de apă;
  • Alegerea de trasee ale căilor provizorii de scoatere a masei lemnoase astfel încât să se evite solurile cu portanță redusă, și astfel încât distanțele să fie cât mai scurte;
  • Menţinerea bălţilor, pâraielor, izvoarelor şi a altor corpuri mici de apă, mlaştini, smârcuri, într-un stadiu care să le permită să îşi exercite rolul în ciclul de reproducere al peştilor, amfibienilor, insectelor etc., prin evitarea fluctuaţiilor excesive ale nivelului apei, degradării digurilor naturale şi poluării apei; menţinerea habitatelor marginale cum ar fi lizierele, stâncării, mlaştini, etc;
  • Se vor păstra arborii morți ”pe picior” și ”la sol” cu prilejul efectuării tăierilor de regenarare și a lucrărilor de îngrijire și conducere, în vederea conservării microflorei și microfaunei, dar și pentru protejarea unor specii de insecte și păsări care cuibăresc în acești arbori; recoltarea rațională și ecologică a ciupercilor, fructelor de pădure, a speciilor de plante medicinale;
  • O atenție deosebită se va acorda arboretelor din grupa I funcțională, de protecție, prin creșterea stabilității ecosistemice și asigurarea permanenței pădurii în spațiu și timp;
  • Nu se vor amenaja depozite de carburanţi în ariile naturale protejate şi în apropierea cursurilor de apă; nu se vor executa lucrări de reparaţii a motoarelor, de schimbare a uleiului şi încărcare a rezervoarelor auto cu combustibil în albiile cursurilor de apă și în ariile naturale protejate; se interzice deversarea în apele de suprafaţă, apele subterane, evacuarea pe sol şi depozitarea în condiţii necorespunzătoare a uleiurilor uzate;
  • Promovarea cu prioritate a regenerării naturale a arboretelor cu prilejul aplicării tratamentelor silviculturale; în cazul tăierilor progresive să fie lăsaţi suficienţi arbori în vederea asigurării regenerării naturale, dar şi pentru a oferi loc de cuibărit pentru păsări;
  • Se interzice introducerea de specii de arbori sau plante alohtone atât pe terenurile care fac parte din fondul forestier cât şi pe terenurile din afara fondului forestier; extragerea speciilor alohtone prin intervențiile silvotehnice, atunci când acestea devin invazive;
  • Este interzisă incendierea vegetaţiei  sau resturilor vegetale;
  • Se interzice amplasarea de construcţii  fără aprobarea legală;
  • În vederea eliminării scurgerilor accidentale de hidrocarburi societatea va asigura controlul periodic al utilajelor din dotare, asigurând astfel o stare de funcţionare adecvată a acestora; eventualele defectiuni vor fi remediate in ateliere de reparaţii autorizate;
  • Aplicarea unor restricții de viteză pentru mijloacele auto, astfel încât să se diminueze cantitățile de praf generate;
  • Colectarea deseurilor se va efecua selectiv pe categorii de deșeuri, uleiurile uzate în recipienti special amplasati pentru acest scop în sistem impermeabil, iar golirea si transportul lor de catre o firma specializata la intervale regulate de timp; proprietarii terenurilor au obligaţia de a asigura luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor de deşeuri; se va evita depozitarea rumegușului sau a resturilor de exploatare în zone umede;
  • Se vor respecta prevederile impuse de reglementările în vigoare în materie de manipularea şi utilizarea substanţelor şi preparatelor periculoase;
  • La colectarea masei lemnoase se interzice târârea şi depozitarea buştenilor în albiile apelor curgătoare; se vor evita traversările prin albiile apelor supraterane; în acest scop se vor amenaja/reabilita podeţe din material lemnos, fără a interveni prin decolmatare sau regularizare a albiilor naturale; platformele primare şi organizările de şantier vor fi amplasate la o distanţă de minim 50 de metri de albia minoră a pâraielor; este interzisă depozitarea materialelor lemnoase în albiile pâraielor şi văilor sau în locuri expuse viiturilor;
  • Alte lucrări  în afara celor prevăzute în amenajamentul silvic se execută cu avizul prealabil al  autorităţilor publice centrale de specialitate;
  • Se va urmări anual modul în care sunt puse în practică prevederile amenajamentului silvic;

 

Respectarea în integralitate a legislaţiei de mediu în vigoare şi a următoarelor acte normative:

  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • OUG nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
  • OUG 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;
  • HG 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 249 din 28 octombrie 2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje;
  • Legea Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  • Ordinul nr. 119/2014 al Ministerului Sănătăţii, pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei cu modificarile și completările ulterioare;
  • H.G. nr. 188/2002 (*actualizată*) privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;
  • Lege nr. 811 din 19.08.2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile;
  • Legea Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  • Ordinul 119/2014 al Ministerului Sănătăţii, pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
  • H.G. 188/2002 (*actualizată*) privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;
  • H.G. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică;
  • Legea 86/2014 de aprobare a O.U.G. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/199 (*actualizată*);
  • Legea 46/2008 (*actualizată*) Codul silvic;

           HG 1004/2016 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea            materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, cu modificările şi completările ulterioare;- Ord. M.M.A.P. nr. 1946/2021 pentru aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării de mediu pentru amenajamente silvice;

  • Regulamentul 995/2010 de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn utilizând sistemul „due diligence”.
  • OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

 

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu:

- Anunţurile titularului privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în ziarul Ziarul Național  în data de 20.03.2024 și 25.03.2024;

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare a fost publicat pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro în data de 01.08.2024;

 

Autoritatea competentă  pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii. Nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului.

 

Se va solicita acord de mediu pentru lucrări de înfiinţare de drumuri forestiere, împădurirea de terenuri pe care nu a existat anterior vegetaţie forestieră sau defrişare în scopul schimbării destinaţiei terenului, conform Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentului aviz se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna.

 Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

                                                                                                        

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                          Întocmit,                                          

          Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                  Ing. Olah Badi Melinda