04 oct. 2024 - În atenția agenţilor economici autorizaţi pe colectare/tratare DEEE
Ordonanța de Urgență nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, care transpune în legislația națională prevederile Directivei 2012/19/UE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), a fost aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 127/2024.
În vederea îmbunătățirii managementului deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), Parlamentul României a impus prin Legea nr. 127/2024 noi condiții de autorizare a operatorilor economici colectori și tratatori pe acest flux de deșeuri.
În vederea respectării termenelor, vă rugăm să vă conformați cu noile prevederi legale ale Ordonanței de Urgență nr. 5/2015.
Obiectivul principal al legislaţiei privind DEEE este prevenirea producerii de DEEE şi, în plus, refolosirea, reciclarea şi alte forme de recuperare a acestor deşeuri, astfel încât să se reducă volumul de deşeuri eliminate. Prezenta directivă urmăreşte, de asemenea, îmbunătăţirea performanţelor privind mediul ale tuturor operatorilor implicaţi în ciclul de viaţă al echipamentelor electrice şi electronice, precum producători, distribuitori şi consumatori, în special ale acelor operatori care sunt direct implicaţi în tratarea DEEE.
Legislaţia DEEE se aplică echipamentelor electrice şi electronice, cu condiţia ca echipamentul în cauză să nu fie parte componentă a unui alt tip de echipament care nu intră în sfera de aplicare a prezentei directive.
Cele 10 categorii de echipamente electrice şi electronice reglementate cuprinse în Anexa 1 a O.U.G. nr. 5/2015 sunt următoarele:
1. Aparate de uz casnic de mari dimensiuni
2. Aparate de uz casnic de mici dimensiuni
3. Echipamente informatice şi echipamente pentru comunicaţii electronice
4. Aparate electrice de consum şi panouri fotovoltaice
5. Echipamente de iluminat
6. Unelte electrice şi electronice, cu excepţia uneltelor industriale fixe de mari dimensiuni
7. Jucării, echipament pentru petrecerea timpului liber şi echipament sportiv
8. Dispozitive medicale, cu excepţia tuturor produselor implantate şi infectate
9. Instrumente de monitorizare şi control
10. Distribuitoare automate
Principalele cerinţe legislative privind DEEE sunt următoarele:
- încurajarea proiectării şi producerii de echipamente electrice şi electronice care să ţină cont pe deplin de cerinţele de reparare, posibila îmbunătăţire, refolosire, demontare şi reciclare şi care să faciliteze aceste operaţiuni;
- crearea de sisteme care să permită deţinătorilor şi distribuitorilor finali să predea DEEE gratuit către punctele de colectare;
- promovarea valorificării DEEE prin reutilizarea echipamentelor întregi;
- asigurarea unei tratări corespunzătoare şi a unui grad ridicat de valorificare a DEEE.
Exemple de DEEE:
Categoria |
Exemple |
1. Aparate de uz casnic de mari dimensiuni: |
- aparate frigorifice de mari dimensiuni;
- frigidere; congelatoare;
- alte aparate de mari dimensiuni utilizate pentru refrigerarea, conservarea şi stocarea alimentelor;
- maşini de spălat rufe;
- uscătoare de rufe;
- maşini de spălat vase;
- maşini de gătit;
- sobe electrice; plite electrice;
- cuptoare cu microunde;
- alte aparate de mari dimensiuni utilizate pentru prepararea sau procesarea de altă natură a alimentelor;
- aparate electrice de încălzit; radiatoare electrice;
- alte aparate de mari dimensiuni utilizate pentru încălzirea camerelor, a paturilor, a scaunelor şi a fotoliilor;
- ventilatoare electrice; aparate de aer condiţionat;
- alte echipamente de ventilare, de ventilare pentru evacuare şi de climatizare.
|
2. Aparate de uz casnic de mici dimensiuni: |
- aspiratoare; aparate de curăţat covoare;
- alte aparate de curăţat;
- aparate utilizate pentru cusut, tricotat, ţesut şi alte metode de prelucrare a textilelor;
- fiare de călcat şi alte aparate de călcat, calandrat şi alte forme de întreţinere a îmbrăcămintei;
- aparate de prăjit pâine; aparate de prăjit;
- maşini de măcinat, filtre de cafea şi echipamente de deschis sau sigilat recipiente sau ambalaje;
- cuţite electrice;
- aparate de tuns părul, uscătoare de păr, periuţe de dinţi, aparate de ras, aparate pentru masaj şi alte aparate de îngrijire corporală;
- ceasuri, ceasuri de mână şi echipamente de măsurat, indicat sau înregistrat timpul;
- cântare.
|
3. Echipamente informatice şi echipamente pentru comunicaţii electronice: |
- prelucrarea centralizată a datelor;
- sisteme de procesare a datelor de mare capacitate;
- minicomputere; imprimante; informatică personală;
- calculatoare personale, inclusiv unitate centrală, mouse, monitor şi tastatură;
- calculatoare portabile, inclusiv unitate centrală, mouse, monitor şi tastatură;
- calculatoare mici portabile;
- calculatoare electronice;
- imprimante;
- echipament pentru copiere;
- maşini de scris electrice şi electronice;
- calculatoare de buzunar şi de birou;
- alte produse şi echipamente de colectare, stocare, prelucrare, prezentare sau comunicare a informaţiilor prin mijloace electronice;
- terminale şi sisteme pentru utilizatori;
- faxuri; telexuri;
- telefoane; telefoane publice; telefoane fără fir; telefoane celulare; roboţi telefonici;
- alte produse sau echipamente pentru transmisia de sunete, imagini sau alte informaţii prin comunicaţii electronice.
|
4. Aparate electrice de consum şi panouri fotovoltaice: |
- aparate de radio;
- televizoare;
- camere video;
- aparate video cu înregistrare; aparate de înregistrare de înaltă fidelitate;
- amplificatoare audio;
- instrumente muzicale;
- alte produse sau echipamente destinate înregistrării sau reproducerii sunetelor sau imaginilor, inclusiv semnale sau alte tehnologii de propagare a sunetului sau imaginii, altfel decât prin comunicaţii electronice;
- panouri fotovoltaice.
|
5. Echipamente de iluminat: |
- corpuri de iluminat pentru lămpi fluorescente, cu excepţia corpurilor de iluminat de uz casnic;
- lămpi fluorescente drepte; lămpi fluorescente compacte;
- lămpi cu descărcare în gaze de înaltă intensitate, inclusiv lămpi cu vapori de sodiu la înaltă presiune şi lămpi cu halogenuri metalice;
- lămpi cu vapori de sodiu la joasă presiune;
- alte corpuri de iluminat sau echipamente de difuzat sau controlat lumina, inclusiv LED, cu excepţia lămpilor cu filament.
|
6. Unelte electrice şi electronice (cu exceptia uneltelor industriale fixe de mari dimensiuni): |
- maşini de găurit;
- ferăstraie;
- maşini de cusut;
- echipamente de strunjit, de frezat, de şlefuit, de polizat, de tăiat cu ferăstrăul, de tăiat, de forfecat, de perforat, de găurit, de ştanţat, de fălţuit, de îndoit sau destinate altor operaţiuni de prelucrare a lemnului, a metalului sau a altor materiale;
- dispozitive de nituit, de fixat cu cuie, de înşurubat sau de extragere a niturilor, a cuielor, a şuruburilor sau pentru alte utilizări similare;
- dispozitive pentru sudură, pentru lipit sau pentru utilizări similare;
- echipamente de pulverizat, de împrăştiat, de dispersat sau alte operaţiuni de tratare a substanţelor lichide sau gazoase prin alte mijloace;
- unelte de tuns iarba sau pentru alte activităţi de grădinărit.
|
7. Jucării, echipament pentru petrecerea timpului liber şi echipament sportiv: |
- seturi de trenuri electrice sau de curse de maşini;
- console de mână pentru jocuri video; jocuri video;
- calculatoare pentru ciclism, scufundare, cros, canotaj şi altele asemenea;
- echipamente sportive cu componente electrice sau electronice;
- automate cu monede.
|
8. Dispozitive medicale, cu excepţia tuturor produselor implantate şi infectate:
|
- echipamente de radioterapie;
- echipamente de cardiologie;
- echipamente de dializă, ventilatoare pulmonare, echipamente de medicină nucleară;
- echipamente de laborator pentru diagnosticare în vitro;
- analizoare;
- aparate frigorifice;
- teste de fecundare;
- alte aparate de detectare, prevenire, supraveghere, tratare, alinare a bolilor, a rănilor sau a incapacităţilor.
|
9. Instrumente de monitorizare şi control:
|
- detectoare de fum;
- regulatoare de căldură;
- termostate;
- aparate de măsurat, cântărit sau reglat de uz casnic sau utilizate ca echipamente de laborator;
- alte instrumente de supraveghere şi control utilizate în instalaţii industriale, de exemplu, în panourile de control.
|
10. Distribuitoare automate:
|
- distribuitoare automate de băuturi calde;
- distribuitoare automate de sticle sau doze calde sau reci;
- distribuitoare automate de produse solide;
- distribuitoare automate de bani;
- toate aparatele care furnizează automat orice fel de produse.
|
Mai multe informaţii se pot găsi pe www.deseurielectrice.ro, site special creat de Ministerul Mediului pentru această campanie.