Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE INCADRARE

Proiect Decizia etapei de încadrare din 25.04.2023

 

Ca urmare a notificării adresate de BRADEA NICOLAE ȘI ALȚII  cu domiciliul în județul Brașov, oraș Brașov, b-dl Gării, nr. 2, bl. 1, sc. B, ap. 12, privind ”ELABORARE PUZ – ZONĂ LOCUINȚE”, propus a fi amplasat în comuna Moacșa, sat Pădureni, judeţul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 2623/21.03.2023, în baza:

  • Ordonanței de Urgenţă nr. 68/06.11.2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, unde la Art. 6 se menționează că se înființează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor;
  • HG nr. 43 din 16 ianuarie 2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr.19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, modificat și completat prin Ordinul 262/2020 ;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ordinul nr. 1.822/2020 pentru aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

Având în vedere următoarele:

- consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 06.04.2023 desfăşurat la sediul APM Covasna (proces-verbal ședință nr. 10/06.04.2023, înreg. la APM nr. 3038/06.04.2023);

- planul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

- în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

- notificare – asistență de specialitate de sănătate publică nr. 3054/06.04.2023

- punct de vedere primit în scris de la Sistemul de Gospodărire a Apelor nr.32/13.04.2023 înregistrat la APM cu nr. 3487/25.04.2023

- notificare – Direcția Județeană pentru Cultură nr. 718/04.04.2023 înregistrat la APM cu nr. 2995/05.04.2023

-în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

D e c i d e:

Planul ”ELABORARE PUZ – ZONĂ LOCUINȚE”, propus a fi amplasat în comuna Moacșa, sat Pădureni, judeţul Covasna, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Planul propune un ansamblu de locuințe individuale. Casele de locuit, vor fi construite din cărămidă și materiale lemnoase, anexă gospodărească din cărămidă și materiale lemnoase, accese carosabile și pietonale din dale de beton, dotări tehnico-edilitare.

Terenul are o suprafață de 3900 mp și se află în proprietatea beneficiarilor, folosința actuală fiind tern arabil.

- Suprafața construită totală propusă : 845,00 mp;

- Suprafața desfășurată totală propusă: 1420,00 mp;

- Suprafața de drum, platforme și parcaje propuse: 1392,00 mp;

- Suprafața zonelor verzi amenajate: 1663,00 mp;

 Terenul este liber de sarcini, neexistând nici un fel de construcții pe acesta.

Satul Pădureni din cadrul comunei Moacșa este o zonă în continua dezvoltare  imobiliară, în special cea rezidențială.

Vecinătați: Localitatea Pădureni este situată în zona centrală a județului, pe cursul văii Pădureni, la capătul sudic al munților Bodoc, la o altitudide de 547 m, cu legătură la DN 11 Brașov-Târgu Secuiesc-Bacău. Zona studiată este situată în sud-estul localității, fiind învecinată la sud-est cu drumul de lagătură între comuna Moacșa și satul Pădureni, la nord-est de un drum de acces, la sud-est de un drum de acces.

Accesul carosabil cât și cel pietonal la parcele, vor fi asigurate prin intermediul drumului de acces, în partea nord-est al terenului, drum ce se propune a fi modernizat. Viitoarele documentațiide urbanism elaborate pentru terenurile adiacente și din vecinătatea terenului reglementat prin prezentul proiect vor prelua și continua străzile propuse, în vederea creării și asigurării unei tramestradale sigure, funcționale și viabile pentru întreaga zonă.

Bilanț teritorial :

Suprafața totală a terenului studiat din care: - 3900,00 mp

  • Suprafața construită propusă totală: - 845,00 mp
  • Suprafața desfășurată propusă totală: - 1420,00 mp
  • Suprafața de drum, platforme și parcaje propuse: 1392,00 mp
  • Suprafața zonelor verzi amenajate: 1663,00 mp

Indicii urbanistici ale zonei sunt următoarele:

  1. Procentu de ocupare a terenului (POT):

P.O.T = 21,67%                  P.O.T maxim=40%

    b) Coeficientul de utilizare a terenului (CUT)

C.U.T = 0,36                        C.U.T maxim = 0,70

Regimul de înălțime al construcțiilor:

Noile construcții vor avea maxim 2 niveluri deasupra solului: parter și etaj sau mansardăcu sau fără spații la subsol.

Regimul de aliniere al construcțiilor:

Criteriile care au stat la baza stabilirii regimului de aliniere al construcțiilor au fost următoarele:

  • Înălțimea construcțiilor
  • Criterii de însorire și de sănătate
  • Distanța minimă prevăzută de Codul Civil referitoare la vecinătăți

Construcțiile se vor amplasa la minimum de 0,60 m de parcela învecinată dinspre nord-vest, respectând prevederile Codului Civil, la 1,00m de parcela învecinată dinspre sud-vest respectiv, la minimum 8,00m față de străzile de legătură.

Categorii de materiale de construcții utilizabile:

Structura constructivă va fi: fundație din beton, zidărie din cărămidă sau lemn, planșee din beton armat sau lemn, învelitoare tip șarpantă din lemn cu învelitoare din țiglă sau șindrilă bituminoasă.

Delimitarea incintei: Gardul spre drum va avea înălțimea maximă de 1,80 m, realizat din scândură sau fier forjat cu soclul din piatră brută de carieră. În rest gardul poate avea înălțimea maximă de 2,00 m, realizat din materiale lemnoase, sau metal.

Plantații și zone verzi: Se va realiza gazon de iarbă cu grupuri florale. Se pot planta pomi fructiferi și arbuști decorativi.

Echiparea edilitară:

Alimentarea cu apă: se va asigura din fântână proprie.

Canalizarea menajeră: se va realiza prin fosă septică vidanjabilă impermeabilă .

Canalizare pluvială: apele de suprafață vor fi colectate în șanțuri și rigole.

Alimentarea cu gaze naturale: încălzirea spațiilor se va face cu centrală proprie, utilizând combustibil solid(lemne sau alte asemenea).

Alimentarea cu energie electrică: se face prin racordare la rețeaua comună conform unui proiect de specialitate.

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele: Terenul se află în intravilanul localității și sunt în proprietatea următoarelor persoane: Deaconu Gabriela, Deaconu Eugen, Bradea Nicolae, Bradea Elena-Denis, Cozma Răzvan, Sala Istvan-Marius, Lungu Dumitra Adina, Nedelcu Romulus Eusebiu, Baba Berta, Demeter Eva-Susana, Demeter Jakab.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile: Satul Pădureni din cadrul comunei Moacșa este o zonă în continuă dezvoltare imobiliară, în special în cea rezidențială.

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: Zona este nepoluată și nici expusă unor riscuri naturale cu excepția cutremurelor de pământ.

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: Nu este cazul.

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: nu vor fi efecte semnificative;

b) natura cumulativă a efectelor: conform Certificatului de Urbanism nr. 190/28.04.2022, eliberat de Primăria Comunei Moacșa. Terenul se află în intravilanul localității și este proprietate privată, împărțita pe mai multe parcele, 6(șase) la număr.

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): nu este cazul.

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): Zona de amplasament conform certificatului de urbanism nr. 190 din 28.04.2022 este în suprafață totală de 3900 mp și se certifică prin regimul juridic cu următoarele numere cadastrale: 28087, 25134, 28083, 25155, 23619, 25132, având categoria de folosință teren neîmprejmuit.

 f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: nu este cazul;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: în faza de implementare şi funcţionare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: se vor suplimenta locurile de parare existente la nivelul orașului

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: întrucât obiectivul de investiții se situează la aproximativ 120 m de un sit arheologic reperat, și prezintă potențial arheologic, se va înainta spre avizare către DJC Covasna.

Obligaţiile titularului:

- solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor la faza PUZ indicate în Certificatul de Urbanism nr. 190/28.04.2022, emis de Primăria comunei Moacșa, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acestea;

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- În perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii. Nu se vor folosi materiale polante, periculoase și nocive;

- respectarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;

- respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;

- respectarea Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor HG nr. 188/2002 aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate (*actualizată*);

- respectarea prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;- respectarea OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunțurile titularilor planului privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în ziarul Observatorul de Covasna din data de 22.03.2023 și 27.03.2023.

- Convocatorul nr. 2951/03.04.2023 trimis către membrii CSC privind participarea la ședința din data de 06.04.2023 și procesul verbal al ședinței cu nr. 10/06.04.2023 nr. înreg. APM 3038/06.04.2023;

Conform procesului-verbal nr. 10 din data de 06.04.2023, încheiat în urma ședinței CSC, s-a stabilit necesitatea depunerii documentației pentru avizare către Direcția Județeană Pentru Cultură Covasna.(Conform punctului de vedere nr. 22/2023).

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare și anunțul public privind decizia de încadrare va fi afișat pe pagina proprie de internet a APM Covasna, http://apmcv.anpm.ro

- Anunțul titularului privind decizia etapei de incadrare, publicat în ziarul ..... în data de ......

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie a publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

 

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune acest plan procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu –APM Covasna.

Înaintea demarării investiţiei privind lucrările propuse în prezentul PUZ se va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii acordului de mediu.

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia.

Nerespectarea condiţiilor prezentului aviz se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna. Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                      Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                    Referent de specialitate

     Stanciu Maria