Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din 21.09.2023

 

Ca urmare a notificării adresate de Municipiul Sfântu Gheorghe cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. 1 Decembrie 1918, nr. 2, judeţul Covasna, privind „Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Sfântu Gheorghe” (versiunea finală), judeţul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 5855/19.07.2023, în baza:

  • Ordonanței de Urgenţă nr. 68/06.11.2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, unde la Art. 6 se menționează că se înființează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor;
  • HG nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România;
  • Ord. 1822/2020 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate.

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

 

Având în vedere următoarele:

- consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 11.08.2023 (proces-verbal ședință nr. 23/11.08.2023);

- Completările la documentație (Anexa nr. 5: Plan de monitorizare) înregistrate la APM Covasna cu nr. 7458/18.09.2023;

- Decizia etapei de încadrare Nr. 8 din 13.02.2017 emisă de APM Covasna pentru Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Sfântu Gheorghe”;

în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). corelat cu pct. c) şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

-în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

D e c i d e:

 

“Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Sfântu Gheorghe”, titular de program Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Noua strategie integrată de dezvoltare urbană a municipiului Sfântu Gheorghe are ca orizont de timp anul 2030. Zona urbană funcțională a municipiului Sfântu Gheorghe include comunele: Bixad, Micfalău, Malnaș, Bodoc, Ghidfalău, Valea Crișului, Arcuș, Moacșa, Reci, Ozun, Chichiș și Ilieni, precum și satele care aparțin de acestea din punct de vedere administrativ. Zona se întinde de la nord până la limita de județ, de la nord-est de-a lungul drumului european E574, până la satul Moacșa, de la est de-a lungul drumului județean 13E până la satul Reci, de la sud-est până la satul Ozun, iar de la sud până la limita cu județul Brașov, pe o suprafață totală de 695.404.773 m2, 2.919 miimi din suprafața țării, 18,759% din suprafața județului. În 2021, populația zonei era de 88.786 persoană, ceea ce reprezintă 4,01 miimi din populația țării și 39,51% din populația județului.

În ultimul deceniu, municipiul Sfântu Gheorghe a trecut prin transformări majore. Structura spațială a orașului va fi redimensionată de noile autostrăzi și de deschiderea aeroportului. Sfântu Gheorghe își propune îmbunătățirea responsabilă a accesibilității la toate serviciile urbane pentru persoanele care locuiesc în comunele din jur, ceea ce implică necesitatea unui sistem de transport regional integrat. Integrarea este necesară și în sectorul economic și în cel al educației pentru a putea servi interesul comun: întreprinderile au nevoie de o forță de muncă locală bine pregătită, forța de muncă are nevoie de competențe și cunoștințe competitive care să le asigure un trai decent, iar rețeaua școlară are nevoie de întreaga populație școlară din regiune, dornică să învețe. Cultura, învățământul superior și sportul reprezintă pentru toți, o experiență, o formă de viață și un factor de consolidare a comunității – în aceste domenii orașul a oferit și până acum servicii de calitate superioară, de aceea, pornind de la aceste realizări, se pot proiecta alte oferte și se poate lărgi gama variată a sistemelor accesibile tuturor.

Sistemul de obiective

Setul de obiective s-a bazat pe obiectivele generale ale politicii urbane, ceea ce a fost susținut și de datele sondajului care relevă clar că locuitorii reședinței de județ consideră că direcția actuală de dezvoltare a municipiului este mult mai bună decât media românească. În același timp, s-a ținut cont, de viziunile de dezvoltare și de planificare formulate la nivel județean, regional și național, pentru perioada 2021-2027, care sunt bine armonizate cu abordarea de dezvoltare a UE pentru aceeași perioadă – astfel încât, în mod firesc, orientările de dezvoltare locală sunt în concordanță cu obiectivele politice pentru perioada 2021-2027, și anume:

- Obiectivul de politică nr. 1: Crearea unei Europe mai competitive și mai inteligente prin promovarea unei transformări economice inovatoare și inteligente și a conectivității TIC regionale. - Obiectivul de politică nr. 2: O Europă mai ecologică, cu emisii scăzute de carbon, prin promovarea tranziției către o energie nepoluantă și echitabilă, a investițiilor verzi și albastre, a economiei circulare, a adaptării la schimbările climatice și a prevenirii și gestionării riscurilor.

- Obiectivul de politică nr. 3: Crearea unei Europe mai bine conectate prin creșterea mobilității.

- Obiectivul de politică nr. 4: Construirea unei Europe mai sociale și mai favorabile incluziunii prin punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale.

- Obiectivul de politică nr. 5: Crearea unei Europe mai aproape de cetățenii săi prin promovarea dezvoltării durabile și integrate a tuturor tipurilor de zone și a inițiativelor locale.

Obiective detaliate, indicatori:

O1 Îmbunătățirea condițiilor pentru restructurare și dezvoltare economică.

I1.1 o creștere de min. 20% a numărului de angajați în sectorul serviciilor

I1.2 nivelul mediu al salariului local să nu fie cu mai mult de 15% mai mic decât cel din Brașov

I1.3 numărul de întreprinderi implicate în cooperarea în materie de inovare ar trebui să fie min. 15

I1.4 apariția companiilor care au ca activitate principală cercetarea și dezvoltarea, min. 5 companii

I1.5 să nu se reducă numărul de persoane angajate de antreprenorii locali

O2 Îmbunătățirea calității vieții urbane orientată către oameni

I2.1 toate instituțiile de învățământ primar trebuie să fie accesibile

I2.2 noile instituții culturale trebuie să fie accesibile

I2.3 proprietăți imobiliare de închiriat în cadrul programului de program de închiriere de locuințe

I2.4 min. 9.000 de persoane pe an să utilizeze sistemul de diagnosticare preventivă

I2.5 min. 3000 de persoane pe an să utilizeze sistemul de îngrijire medicală familială

O3 Crearea condițiilor pentru o economie și o comunitate orientate intens spre cunoaștere

I3.1 min. 3.000 de elevi să fie dotați cu dispozitive digitale în învățământul public

I3.2 200 de săli de clasă Smart I3.3 înscrierea a 70 de studenți pe an la cursuri de formare profesională dezvoltate în parteneriat cu antreprenorii

I3.4 participarea a 1.500 de pers. la cursuri de formare profesională adaptate nevoilor pieței muncii

I3.5 creșterea numărului de studenți la forma de învățământ cu frecvență cu 500 I3.6 sosirea a 2.000 de vizitatori pe an în Sfântu Gheorghe în cadrul turismului de congrese

O4 Oportunități culturale deschise și de înaltă calitate pentru toți

I4.1 o creștere de min. 40% a nr. de persoane care participă la spectacole de teatru, concerte etc.

I4.2 menținerea numărului de spectacole

I4.3 min. 2.000 de participanți la festivalurile culturale

O5 Crearea unui mediu favorabil generațiilor

I5.1 min. 200 de persoane cu demență și alte nevoi aflate în îngrijire

I5.2 min. 400 de locuri în cămine de bătrâni și alte centre de îngrijire rezidențială

I5.3 o creștere de min. 10% a ratei natalității

O6 Asigurarea egalității sociale și a egalității de șanse

I6.1 min. 800 de elevi în clase integrate în învățământul primar

I6.2 numărul de elevi romi care au acces la învățământul superior ar trebui să fie de min. 20

I6.3 consiliere socială și administrativă cu ghișeu unic, min. 1.300 de cazuri

O7 Consolidarea rolului municipiului ca integrator zonal

I7.1 elevi cu cerințe educaționale speciale și care necesită predare în limba română în școlile din mediul urban 130

I7.2 proporția persoanelor din zonă la evenimentele culturale să ajungă la 10%

I7.3 în localitățile din regiune, numărul de angajați la companiile locale să crească cu min. 15%

O8 Gestionarea înțeleaptă a resurselor naturale

I8.1 min. 15.000 de persoane pe an să utilizeze infrastructura verde și albastră I8.2 acoperirea integrală de către serviciile oferite de utilitățile de apă

I8.3 instalarea unei capacități solare de cel puțin 5 MW

O9 Îmbunătățirea complexă a condițiilor de mobilitate urbană și regională

I9.1 reducerea cu cel puțin 10% a numărului de vehicule la orele de vârf ale dimineții

I9.2 tichete complexe (transport și cultură, transport și turism), min. 9.000 I9.3 min. 30% dintre elevi să se deplaseze la școală cu transportul public sau pe jos

O10 Îmbunătățirea eficienței energetice

I10.1 min. 1 GWh încălzire centrală

I10.2 necesar energie pentru încălzire clădiri publice noi sau renovate de max. 80 kWh/m2 /an

I10.3 asigurarea unei concentrații de sub 2500 ppm CO2 în sălile de clasă

I10.4 utilizarea de energie electrică 100% regenerabilă în instituțiile publice

Această strategie nu include inițiative care sunt deja în curs de desfășurare și nu se referă la elemente care au ajuns deja în stadiul de implementare sau de planificare. Pachetele de măsuri identificate sunt următoarele:

  1. Axa albastră

Axa albastră acoperă cele două maluri ale râului Olt și ale pâraielor Debren și Simeria. Această infrastructură albastră de înaltă calitate este în prezent subutilizată, dar ar trebui să fie deschisă publicului. Trebuie amenajate treceri pentru bicicliști și pietoni între cele trei benzi de circulație pe cel puțin 3 trasee. În zona albastră, sunt necesare spații comunitare, mobilier urban, facilități sportive și intervenții pentru a face ca malul apei să poată fi folosit de către comunitate. De asemenea, ar trebui să se asigure o secțiune continuă de cel puțin 400 de metri pe ambele maluri, cu o lățime de cel puțin 100 de metri, fără potecă sau alte infrastructuri sau structuri, adică acolo unde funcțiile habitatelor naturale pot fi menținute. În cazul benzii albastre, nu se recomandă nicio intervenție pentru habitatele și asocierile existente. Dezvoltarea va începe pornind de la lac până la pod și de la centrul comercial, de pe malul drept până la pod, iar într-o a doua fază, de la lac până la limita administrativă după Chilieni și Coșeni, cu accent pe funcțiile de ciclism și de agrement. Într-o a treia fază, zonele rămase ar trebui să fie dezvoltate. Zonele de odihnă o să fie dotate cu hotspot-uri și unități de apel de urgență.

  1. Axa verde

Accesul pietonal la zonele verzi paralele cu cartierul Simeria și spre Șugaș Băi ar trebui să fie asigurat prin crearea de trotuare (min. 5). Pentru primii 500 de metri de pădure se propune amenajare de tip pădure-parc, după care se va menține un mediu forestier natural separat de un gard electric. Datorită investițiilor propuse, partea de vest a orașului, inclusiv Băile Șugaș, va putea oferi o gamă diversă de ecoturism, recreere durabilă, bazată pe natură și turism pentru întreaga familie. Investiții propuse pentru centura verde: construirea a 3 puncte de observație, 10 zone de odihnă, amenajarea de trasee de ciclism montan, pistă de jogging și de alergare, iluminat stradal LED corespunzător, amenajarea de mici centre forestiere, cu echipamente sportive, mobilier urban, elemente de joacă, crearea unui parc sălbatic în Băile Șugaș pentru a pune în valoare viața sălbatică din Carpați etc.

  1. Axa portocalie: centru nou

Noul centru va fi construit de-a lungul axei de la cinematograf la fabrica de țigări. Axa poate găzdui instituții culturale, educaționale și publice, precum și instituții de inovare, de tineret și religioase, inclusiv servicii auxiliare și servicii de alimentație publică. Numărul de locuri de parcare din noul centru va fi redus, acest lucru va fi compensat de parcare supraetajată în apropierea centrului. Centrul este în primul rând o zonă pietonală, iar transportul cu autobuzul ar trebui să fie prioritar. Fondul vegetal al parcului central ar trebui revizuit și transformat într-un loc mai divers și mai rezistent, care să țină cont de schimbările climatice. Parcul are nevoie de mobilier urban suplimentar, de noduri comunitare și de fântâni cu apă potabilă. Accesul pietonal la banda centrală dinspre cartiere, inclusiv amenajarea de benzi pietonale de legătură și treceri de pietoni, reprezintă o prioritate. Se propune înființarea Palatului Artelor de la Sepsi, precum și renovarea clădirii fostei primării (acum teatru) și a funcțiunii sale originale.

  1. Centrul ”Țigaretei”

Centrul ”Țigaretei” va fi motorul reînnoirii urbane, un spațiu nu mono-, ci unul multifuncțional, comunitar, cu caracter economic și inovator. Reamenajarea complexă a fostei fabrici de țigarete este dezvoltarea care are cea mai puternică interrelație cu celelalte măsuri din pachet. Dezvoltarea ar avea ca rezultat final restaurarea unui monument industrial de o amploare și importanță regională unică, construit între 1901 și 1907, conservând astfel un element important al patrimoniului construit și reintegrându-l în structura orașului și în viața culturală și comunitară a zonei. Proprietățile imobiliare ar trebui să permită următoarele tipuri de utilizare: locuințe de serviciu pentru profesori și medici, restaurante, cafenele, studiouri, săli de repetiții, galerii de artă, ateliere de pregătire artistică, creșă, platformă dedicată tinerelor talente, spațiu de conferințe, sală festivă, spații pentru sporturi comunitare, centru medical de diagnostic preventive, service de biciclete, sală de proiecție, camere de oaspeți, piața alimentelor, articolelor artizanale locale, spațiu de incubație, expoziție de istorie industrială locală, centru interactiv de istorie locală, spații de educație științifică, birou de consultanță, informare, spații de colaborare pentru inovare și IMM-uri. 

  1. Dezvoltarea învățământului public

Elementele cheie ale dezvoltării educației publice în municipiu: deschidere față de studenții și elevii din regiune, clase integrate, organizarea de grupuri de recuperare, digitalizare complete, formarea profesorilor, soluții curriculare locale, dezvoltare locală de curriculum, bilingvism româno-maghiar, dotarea cu dispozitive digitale a tuturor elevilor din clasele 5-8, dotarea cu dispozitive digitale a tuturor cadrelor didactice cu normă întreagă, săli de clasă Smart, utilizarea de platforme de calitate, introducerea catalogului electronic, platforme școlare pentru comunitățile de învățare online, materiale de învățare și soluții de verificare bazate pe cloud, asigurarea schimbului de cunoștințe între școli, dotarea laboratoarelor și a sălilor de clasă cu echipamente din domeniul STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), școli sănătoase, medic școlar și spațiu de izolare, stomatologie școlară, psiholog școlar, spațiu comunitar pentru elevi, suprafață verde cu plante perene și mobilier stradal, min. 400 m2, un teren de sport în aer liber pentru utilizare inclusiv seara și la sfârșit de săptămână, sală de educație fizică cu vestiar și duș, suporturi pentru biciclete (acoperite, cu blocare) pentru 20% din elevi și studenți.

  1. Formare și economie

Sistemul de educație și formare profesională va fi dezvoltat în următoarele direcții:

- să furnizeze întreprinderilor locale și regionale lucrătorii potriviți, bine pregătiți și cu abilități de angajare;

- implicarea în formarea tinerilor care nu intenționează să își continue studiile (din localitățile din regiune);

- toate cursurile ar trebui să fie concepute astfel încât să includă o versiune în limba maghiară, dar și limbile română și engleză;

- educația și formarea profesională ar trebui să încerce să se bazeze pe cunoștințele, experiența și tradițiile locale;

- alfabetizarea digitală ar trebui să fie inclusă în toate programele de formare;

- crearea unui centru de perfecționare și de recalificare profesională pentru cei care au deja un loc de muncă;

- toate instituțiile de învățământ secundar ar trebui să dispună de o lățime de bandă de internet de cel puțin 5 MB;

- pentru toate clădirile, apa caldă menajeră trebuie să fie asigurată de colectoare solare.

  1. Dezvoltarea învățământului superior

Oferta de învățământ superior trebuie să fie extinsă:

- prin lansarea unor cursuri tehnice și de inginerie, de preferință cu pregătire în domeniul comunicațiilor și tehnologiei informației;

- înființarea a cel puțin două institute sau centre de cercetare aplicată;

- organizarea de cursuri de învățământ superior și de formare deschise, cu materiale didactice specifice, adaptate la nevoile locale și regionale;

- lansarea, acolo unde este posibil, a unor cursuri postuniversitare internaționalizate – online și la fața locului (paralele și mixte) – în domenii tehnice, de inovare sau IT;

- cele trei locații de învățământ superior prevăzute în prezent ar trebui să vizeze soluții cu emisii zero de dioxid de carbon, cu un accent deosebit pe utilizarea energiei solare;

- campusurile de învățământ superior trebuie să dispună de o rețea de internet în bandă largă de foarte mare viteză, cu o viteză garantată de cel puțin 10 MB la utilizatorul final;

- sistemul de cercetare și de predare în domeniul tehnico-informatic care urmează să fie creat ar trebui să ofere o bază solidă pentru un proces de inovare care să implice IMM-urile locale;

- creșterea cu 500 a numărului de studenți (de zi) din oraș;

- orașul ar trebui să organizeze cel puțin două conferințe internaționale pe an în domeniul științei și inovării începând cu 2023;

  1. Cartiere regenerate

Cartierele modernizate nu înseamnă reînnoirea energiei sau a transporturilor, ci:

- subcentre, toate cartierele de blocuri ar trebui să implice cel puțin 1,5 hectare de terenuri situate în centru și proprietăți de servicii și comerciale;

- nu pot fi create noi locuri de parcare în timpul investiției; crearea de parcări comunitare, fie printr-o soluție subterană pe două niveluri, fie prin amenajare simplă (cel puțin cu suprafață de macadam), direct la periferia zonelor rezidențiale (6 locații), care să asigure parcări gratuite pentru un număr de 1,3 ori mai mare decât numărul de locuri de parcare desființate sau eliminate;

- crearea de locuri pentru plimbarea câinilor, în toate cele patru cartiere ale municipiului;

- dotarea stațiilor de autobuz cu suporturi pentru biciclete, protecție împotriva ploii și a vântului, banchete, hotspot WiFi, iluminare LED cu senzor de mișcare,  sisetm de informare etc.

- nu se recomandă crearea de noi parcuri în cartiere, dar spațiile verzi ar trebui să fie proiectate și amenajate pentru uzul comunității;

- în fiecare cartier ar trebui construită rețeaua publică de internet rezidențial de mare viteză;

 - parcarea în fața școlilor din cartiere nu este permisă între orele 7 și 9 și între orele 12 și 16;

- în toate cartierele, municipalitatea poate demara un program de închiriere de locuințe prin cumpărarea de apartamente libere;

  1. Energie eficientă și accesibilă

Principalele măsuri propuse în domeniul eficienței energetice:

- toate clădirile publice noi, precum și cele care urmează să fie renovate și reamenajate, trebuie să includă elemente care să contribuie la producerea cel puțin parțială de energie pentru funcționarea clădirii, inclusiv posibilitatea de a produce apă caldă în mod eficient din colectoare solare

- reînnoirea echilibrată a stocului de locuințe: trei clădiri în centru, șase clădiri în cartierul Simeria, șase clădiri pe Bulevardul General Grigore Bălan și Strada 1 Decembrie 1918, două clădiri în cartierul Ciucului, două clădiri în cartierul Gării.

- introducerea treptată a încălzirii centrale (dacă schimbările în politici energetice nu mai permit utilizarea centralelor termice individuale în viitor);

- municipiul să furnizeze energie electrică prin achiziții publice ecologice bazate pe surse de energie 100% regenerabile (eoliană, hidro, cogenerare de înaltă eficiență, parc fotovoltaic).

  1.  Sfântu Gheorghe pentru vârsta a treia

Economia pentru vârsta a treia din municipiu conține următoarele elemente:

- servicii de sănătate mintală și asistență psihologică ușor accesibile;

- activități de zi;

- centru special pentru persoanele în vârstă, cu boala Alzheimer;

- îngrijire la domiciliu;

- infrastructură specifică pentru asigurarea condițiilor de a face sport;

- trasee prioritare pentru pietoni dotate cu bănci cu cotiere la fiecare 100 m, fântâni de apă potabilă la fiecare 500 m, puncte de apel de urgență și defibrilatoare automate la fiecare 1.000 m,  câte o toaletă publică pe secțiune de traseu, accesibilă și cu scaunul cu rotile.

- toate clădirile publice ar trebui să fie accesibile inclusiv persoanelor în vârstă și persoanelor cu mobilitate redusă, cel puțin la parter;

- toate instituțiile publice, inclusiv școlile ar trebui să ofere oportunități de voluntariat pentru pers. în vârstă.

  1.  Mobilitate culturată

Elementele pachetului de măsuri pentru o mobilitate civilizată sunt cuprinse în planul de mobilitate durabilă pentru municipiu și zonă.

  1.  Centru de sănătate

Principalele măsuri propuse:

- inființarea a 2 centre de permanență, min. 3 cabinete de medicină de familie cu profil pediatric, furnizarea de locuințe de serviciu închiriate pentru medicii debutanți și rezidenți, amenajarea de 2 clinici ambulatorii de gerontologie (cartierul Ciucului, cartierul Gării),

- municipiul și împrejurimile sale sunt potrivite pentru înființarea unui institut de reabilitare care să se concentreze pe problemele circulatorii, pulmonare și post-COVID

- toate unitățile medicale din municipiu trebuie să fie conectate la rețeaua de date a municipiului și să asigure integrarea locală a e-sănătății;

- spitalul, medicii de familie, cabinetele private, centrul de diagnosticare trebuie să aibă deopotrivă acces la istoricul rezultatelor testelor, al constatărilor și al tratamentelor, cu acordul pacientului - trebuie să existe facilități de aterizare a elicopterelor de salvare în cel puțin două puncte din municipiu, la o distanță de 500 m de spital;

- construirea unui centru medical și metodologic sportiv cu un hotel sportiv.

  1. Egalitate de șanse

Sunt propuse spre implementare o parte semnificativă a măsurilor de integrare, includere și protecție a persoanelor care trăiesc în sărăcie prin continuarea acțiunii GAL-ului urban de succes, care este în curs de desfășurare și pentru care se pregătește un plan strategic separat. Sprijinirea persoanelor defavorizate este o parte esențială a viziunii etnice, lingvistice și urbane a orașului. Principalele măsuri propuse:

- consiliere socială și administrativă cu ghișeu unic: Fabrica de Țigarete, cartierul Ciucului, cartierul Őrkő - spațiu comunitar autonom pentru tineri (4 locații): cel puțin 150 m2 de (părți de) clădire, 300 m2 de suprafață amenajată cu plante perene, mobilier urban și un teren de sport multifuncțional, hotspot cu conexiune de bandă largă, punct de apel de urgență;

- un sistem de burse de studiu;

- eliminarea treptată a sistemelor segregate de îngrijire (capacitatea actuală redusă la 20% sau mai puțin) până în 2030;

- dezvoltarea unui cadru local pentru politica educațională în domeniul egalității de șanse: definirea clară la nivel local a grupului țintă, crearea condițiilor pentru clasele integrate și sprijin prioritar pentru instituțiile integrate începând cu 2024, cu condiția ca în primul an (clasele I, a V[1]a și a IX-a) să fie asigurate 2 locuri pe clasă pentru elevii din grupul țintă;

- eliminarea treptată a sistemelor segregate de îngrijire;

- accesul liber și neîngrădit la apă potabilă, la băi publice și la internet în ghetouri până la desființarea acestora.

Măsuri pentru monitorizare transparentă

            Publicul va fi informat privind punerea în aplicarea strategiei, prin presă, birou de informare strategică, audieri publice o grupuri de monitorizare la nivel de populație, consultări cu grupurile țintă, consultări online, măsurarea continuă și bianuală a satisfacției, prin înființarea unui forum de consultare strategică cu participarea deschisă a partenerilor implicate în planificare, înființarea unor comitete tematice de monitorizare (economie și educație, servicii sociale, energie și clima, calitate vieții), care se reunesc bianual. planul de monitozare, Anexa nr. 5 la SIDU prevede monitorizarea obiectivelor/măsurilor, fiind defalcate 2 termene principale de realizare, anii 2025 și 2030.

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele:

SIDU a fost elaborată în concordanță cu Planului Urbanistic General al municipiului Sfântu Gheorghe, Strategia de Dezvoltare Integrată a Județului Covasna pentru perioada 2021-2030, cu Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României și cu Strategia de dezvoltare a regiunii centru pentru perioada 2021-2027;

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile: onsideraţiile de mediu au fost integrate în strategie în mai multe pachete de măsuri: Axa albastră, Axa verde, Axa portocalie;

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: nu este cazul;

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: planul se încadrează în Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României și cu Strategia de dezvoltare a regiunii centru pentru perioada 2021-2027.

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: nu vor fi efecte semnificative;

b) natura cumulativă a efectelor: în zonă sunt numeroase planuri, programe şi proiecte de infrastructură în curs de implementare, o parte dintre ele fac parte integrantă din prezenta strategie.

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor):  nu este cazul, multe dintre obiectivele propuse au ca scop eficientizarea energetică, reducerea emisiilor și creșterea calității vieții;

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): Planul propus se va implementa pe o suprafață totală de 695.404.773 m2.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: nu este cazul, conservarea patrimoniului cultural local este una dintre obiectivele SIDU;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: eventuale proiecte/activităţi cu potenţial impact asupra mediului, ce vor fi implementate în viitor, vor fi reglementate conform legislaţiei de mediu în vigoare, astfel încât să fie respectate standardele şi normativele în vigoare.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: teritoriul UAT Sfântu Gheorghe se suprapune parţial peste două situri Natura 2000 Munţii Bodoc – Baraolt ROSPA0082 şi Oltul Superior ROSCI0329. Strategia nu prevede în mod expres investiţii în aceste zone protejate.

Obligaţiile titularului:

- va notifica APM Covasna cu privire la realizarea obiectivelor/măsurilor, conform planului de monitorizare, care este parte integrantă din SIDU (Anexa nr. 5);

- respectarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea OUG nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;

- respectarea prevederilor Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor (*actualizată*);

- respectarea prevederilor Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;

- respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei (*actualizat*);;

- respectarea prevederilor HG nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică;

- respectarea Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor HG nr. 188/2002, modificată şi completată prin HG nr. 352/2005 şi HG nr. 210/2007 pentru aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

- OUG 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor aprobată cu completări și modificări prin Legea nr. 17/2023;

- respectarea OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate de către titular în ziarul Observatorul de Covasna în datele de 24.07.2023 şi 27.07.2023;

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare a fost publicat pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro în data de 21.09.2023;

- Anunţul privind decizia etapei de încadrare publicat de către titular în ziarul Observatorul de Covasna din data de …2023;

Autoritatea competentă  pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune această strategie procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu – APM Covasna.

Înaintea demarării obiectivelor propuse în prezenta strategie se va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii acordului de mediu, după caz.

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care strategia suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia.

Nerespectarea condiţiilor prezentului aviz constituie contravenţie şi se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna.

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                                   Întocmit,

       Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                                 Ing. Farkas János