Capitolul IV (Incinerare)
Incinerare Coincinerare
Instalaţiile
Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, ce transpune Directiva 2010/75/CE – IED, Capitolul IV - Dispoziţii speciale privind instalaţiile de incinerare a deşeurilor şi instalaţiile de coincinerare a deşeurilor şi Anexa 6 - Dispoziţii tehnice privind instalaţiile de incinerare a deşeurilor şi instalaţiile de coincinerare a deşeurilor, se aplică instalaţiilor pentru incinerarea deşeurilor solide şi lichide şi instalaţiilor de coincinerare.
Sunt excluse din domeniul de aplicare a legii instalaţiile experimentale de cercetare, dezvoltare şi testare, care vizează îmbunătăţirea procesului de incinerare şi care procesează mai puţin de 50 de tone de deşeuri pe an, precum şi instalaţiile care tratează exclusiv:
- deşeuri vegetale din agricultură şi activităţi forestiere;
- deşeuri vegetale provenind din industria alimentară, dacă se valorifică căldura produsă;
- deşeuri vegetale fibroase rezultate din producţia de celuloză primară şi din producţia de hârtie din celuloză, în cazul în care sunt coincinerate la locul de producere şi dacă este valorificată căldura produsă;
- deşeuri lemnoase cu excepţia celor care pot conţine compuşi organici halogenaţi sau metale grele, ca rezultat al tratării cu conservanţi a lemnului sau al acoperirii, şi care includ, în special, deşeurile lemnoase provenind din construcţii şi demolări;
- deşeuri de plută;
- deşeuri radioactive;
- carcase de animale;
- deşeuri rezultate din prospectarea şi exploatarea resurselor de petrol şi gaz provenind de la instalaţiile maritime şi incinerate la bordul acestora.
Valori limită ale emisiilor atmosferice
Emisiile de poluanţi în aer provenind de la instalaţiile de incinerare şi coincinerare a deşeurilor nu trebuie să depăşească valorile-limită de emisie prevăzute în anexa nr. 6 partea a 3-a (pentru instalaţiile de incinerare) şi partea 4-a (pentru instalaţiile de coincinerare) din Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale sau valorile determinate potrivit prevederilor din partea a 4-a a anexei respective şi să nu aducă atingere prevederilor Legii nr. 104/2011. Acestea se referă la metalele grele, dioxine şi furani, monoxidul de carbon (CO), pulberi, carbonul organic total (COT), acidul clorhidric (HCI), acidul fluorhidric (HF), dioxidul de sulf (SO2) şi oxizii de azot (NO şi NO2).
În cazul în care într-o instalaţie de coincinerare a deşeurilor mai mult de 40% din căldura rezultată provine de la deşeuri periculoase sau în situaţia în care instalaţia coincinerează deşeuri municipale în amestec netratate, se aplică valorile-limită de emisie stabilite în anexa nr. 6 partea a 3-a.
Sunt prevăzute, de asemenea, dispoziţii speciale privind cuptoarele din ciment şi instalaţiile de combustie pentru coincinerarea deşeurilor.
“Conform obligaţiilor ce revin Statelor Membre, România are obligaţia raportării pe baza Deciziei 2010/731/UE performanţele atinse în implementarea Directivei 2000/76/CE, prima raportare fiind realizată în octombrie 2009 pentru perioada 2006–2008, a doua raportare fiind realizată în octombrie 2012 pentru perioada 2009–2011 şi pe baza Deciziei 2011/632/UE a treia raportare fiind realizată în octombrie 2014 pentru perioada 2012–2013.