Descriere

Dezvoltarea durabila este un obiectiv general al Uniunii Europene stipulat în Tratatul de Aderare şi care guvernează toate politicile şi activităţile Uniunii. El îşi propune îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii şi a bunăstării pe Pamânt, atât pentru generaţiile prezente, cât şi pentru cele viitoare.
„Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi” conform definiţiei dată de Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare în raportul „Viitorul nostru comun”, cunoscut şi sub numele Raportul Brundtland.
În cadrul strategiei europene privind dezvoltarea durabilă au fost stabilite obiective pe termen lung care privesc în mod esenţial schimbările climatice, transportul, sănătatea şi resursele naturale. 

 

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030

are ca obiective strategice pe termen scurt, mediu şi lung:

Orizont 2013: Încorporarea organică a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile în

ansamblul programelor şi politicilor publice ale României ca stat membru al UE;

Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al ţărilor Uniunii Europene la principalii

indicatori ai dezvoltării durabile;

Orizont 2030: Apropierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al ţărilor

membre ale UE din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile.